Un alt drum, noi sperante si dezamagiri…

Mereu am spus ca ACTUALUL e mai bun decat oricare ex si decat oricine. Dupa despartire, am fost de parere ca a fost cel mai nashpa dintre toti. Mi-a trecut si sesiunea, a fost cea mai lunga si cea mai grea dintre toate de pana acum, mai mult, va trebui sa ma duc in toamna si la o marire, pentru ca parca vad ca la drept civil iau o nota aiurea. Restul sunt de 10 din fericire. Atestatul de care vorbeam in ultimul post a venit, acum o sa lucrez la el, sa intru in legalitate si o sa incep sa imi desfasor activitatile de acel tip cat de curand o sa pot. Mai ramane iar scoala de soferi, care parca vad ca va trebui sa o aman pentru a nu stiu cata oara pentru toamna. In vreo 2 saptamani voi pleca din nou in Frankfurt, a doua mea casa, insa de aceasta data in calitate de turist, iar apoi in Amsterdam si ma intorc la sfarsitul lui iulie. Mi-e asa dor de Frankfurt, de perioada petrecuta acolo, de viata mea de acolo, de abia astept sa redescopar orasul…iar apoi sa ma urc in ICE si sa cobor in Amsterdam, capitala Olandei, unde mi-am dorit mereu sa ajung. Cine stie, poate merg in august si in Valencia din nou, dar nu stiu ce sa zic, daca m-as duce si acolo ar trebui amanata scoala de soferi din motive de timp si de lipsa de continuitate. Mai vad…

Referitor la domeniul OrgyKing: scriu lucrurile acestea personale, doar cand simt nevoia sa o fac, pentru ca din fericire, am cui sa le si povestesc si cu cine sa ma sfatuiesc, nu o fac pentru bani sau pentru alte avantaje, dat fiind si faptul ca nu am nicio reclama aici si nici nu voi avea. Domeniul OrgyKing nu mai fuzioneaza din mai 2008 cu domeniul CrazySexyMarvelous, iar cel din urma va suferi o transformare destul de importanta in urmatoarele luni. Dupa ce se rezolva asta, o sa vedem pe ce drum o luam si cu OrgyKing, va multumesc ca ma cititi si promit sa anunt din timp ce si cum.

De cateva luni vorbesc pe un site de matrimoniale gay cu un baiat, barbat mai bine spus, ca e cu 15 ani mai mare decat mine (in conditiile in care eu am 20 de ani), am ajuns sa ne cunoastem si personal intr-un week-end la sfarsitul lunii mai, inainte sa imi incep eu sesiunea, la modul ca a venit el la mine la Sibiu si a stat o zi. M-am simtit atras de el inca de cand vorbeam prima data, insa am refuzat o intalnire pentru ca il respectam pe cel cu care eram la momentul respectiv, de aceea ne-am cunoscut abia in mai. Atractia a fost reciproca, au urmat lungi sarutari, mangaieri, sex hardcore, ne-am pus tot felul de fantezii in practica, cert e ca ne-am simtit foarte bine unul in compania celuilalt. E altfel decat ceilalti, are un corp super, un zambet simpatic, avem pasiuni comune, nu ne-am certat deloc (a venit pana acum de la 6 ore departare de Sibiu la mine in doua week-enduri pana acum), vorbim de 2-3 ori/zi la telefon, fara sa ne plictisim unul de altul, ne respectam si tinem intr-un fel sau altul, unul la celalalt.

Totusi, nu e vorba de o relatie momentan, nici nu stiu daca va fi vreodata. Nu stiu ce sa fac, sa mai caut si sa il tin doar asa, pentru cate un week-end din cand in cand, sa incep sa imi fac de lucru cu femei, asa cum e “normal”, sa…nu stiu. Probabil cea mai mare libertate data omului este DREPTUL DE A ALEGE, de aici incep toate problemele, frustrarile si nemultumirile. Pe de alta parte, sexul cu barbatul de 35 de ani de care vorbesc este cel mai bun dintre tot ce am facut pana acum, el nu arata de 35 de ani, arata mai bine decat cei de 24-25 cu care am tot fost. Ma simt extraordinar cu el, el se simte relaxat in bratele mele, ne excita aceleasi lucruri, mai mult, am putut sa fac cu el ceea ce cu altii nu mai facusem, pentru ca nu am avut cu cine…erau mult prea ciufuti si cu mofturi de diva, macar el nu e efeminat. Daca as renunta la el, ce ma fac? Nu mai am cu cine sa fac nici sex, nu mai are nici cine sa se gandeasca la mine, raman iar “in aer”, pentru ca in Sibiu nu am gasit nimic pe masura mea. Nu vreau sa par increzut sau mai stiu eu cum, dar asa stau lucrurile…

Week-endul trecut am mers cu parintii in zona Harghita-Covasna, pentru ca aveau ceva de rezolvat si am vrut sa merg si eu, ca e zona mea preferata din tara, din mai multe motive. El a mers cu cel cu care locuieste si cu care a avut o relatie de multi ani + cu inca un prieten la mare. Week-endul asta eu nu cred ca o sa fac mare lucru, insa el o sa mearga intr-un anume loc din tara…SINGUR. De aici a inceput tristetea mea referitoare la “legatura” mea cu el. De ce nu vine la mine? De ce nu ma cheama pe mine la el? De ce nu mergem undeva impreuna? Am discutat deja tema “de ce nu mergem undeva impreuna”, am inteles care sunt motivele si cum sta treaba cu serviciul lui, insa imi dau seama ca lucrurile nu sunt asa negre cum par si ca sambata poate sa rezolve si sa nu lucreze. Poate e zodia lui de vina…e gemeni, asa sunt toti gemenii pe care ii stiu, nehotarati, neseriosi, indecisi, niciodata nu stiu ce vor, daca vor, cum vor, cand vor, niciodata nu stiu ce sa faca, daca sa faca…si eu sunt o persoana HOTARATA, de aceea ma irita nehotararea si folosirea in exces a sintagmei “NU STIU”. Ma deranjeaza ca nu vine acum la mine, eu in 2 saptamani plec, nu stiu cand ne mai vedem si cum ne mai vedem. Ma deranjeaza ca nu isi ia macar o zi liber pentru mine sa stam macar o zi in plus impreuna. Simte ceva pentru mine, ceva destul de puternic, mi-e clar lucrul asta, tine la mine, insa a luat destui “pumni in gura” (la figurat) si e normal ca nu mai poate avea chiar atata incredere in cineva, insa cum sa spun…pana la urma iti dai seama ca trebuie sa ai incredere in oameni, pentru a progresa, altfel nu poti merge mai departe. Nici mie nu imi e usor sa mai am incredere, am avut si eu destule dezamagiri si nu doar pe plan sentimental, ci din partile din care nu m-as fi asteptat vreodata, dar nu am incetat sa dau sanse si sa cred in oameni. Ca am mai ridicat standardele uneori si majoritatea nu s-a ridicat la ele, asta e alta problema, insa asa s-a impus situatia in acel moment.

Nu am stat niciodata la picioarele nimanui, nu am fost un sclav al placerilor sexuale, nu am inselat persoanele cu care am avut o relatie, din contra, am fost mereu sincer, deschis, i-am respectat. Sunt un model si pentru multi dintre prietenii mei str8 (nu am prieteni gay, nu a reusit nimeni sa indeplineasca cele trei elemente principale care le implica o prietenie in adevaratul sens al cuvantului) din multe privinte si asta ma umple de bucurie si de mandrie, e incredibil de placut sa vezi cum modelul tau e urmat de altii. Revenind unde ramasesem, nu vreau sa ma transform acum in ceea ce nu am fost niciodata, in sclavul placerilor trupesti si sa accept situatii pe care nu le-as fi acceptat niciodata, de dragul sexului de calitate dintre noi. Pe de alta parte, daca ne vedem mereu 24 de ore, e greu dupa ce vine obosit de pe asa un drum, sa il iau eu la discutii serioase si destul de neplacute, in plus, probabil ne-ar scadea si apetitul sexual, dupa discutii de acest tip. Totusi, in adancul sufletului meu, recunosc ca mi-as dori sa ma iubeasca si sa creada in mine…as putea sa fac acelasi lucru, pentru ca imi controlez tot mai greu sentimentele. Dar nu vreau sa mai fiu eu cel care “iubeste mai tare…”

Oficial SINGLE (din nou)

Mult a mai durat relatia in care mi-am pus atatea sperante si care parea sa fie una perfecta. A durat doua luni. Am decis sa pun piciorul in prag, sa iau atitudine si sa spun lucrurilor pe nume, cum am facut-o mereu. Intr-adevar, am ajuns sa scriu continuarea post-ului “Spulberarea unei iluzii”.

L-am sunat ieri, 8 mai, pe baiatul cu care aveam o relatie, pentru ca in ultimele zile vorbisem tot mai des si tot aiurea. Tot in ultimele zile am aflat ca pe un anume site de matrimoniale gay si pe hi5, iubitul meu e mai nou single, iar printre status-urile ce le avea, alternau “date” si “sex”. Apucasem sa vad si eu “minunea” care m-a pus pe ganduri. Desi vorbeam cu el, fara “te iubesc” sau “mi-e dor de tine”, nu prindea deloc curaj sa vorbim despre noi, despre relatia noastra. Acei prieteni ai mei, care stiu povestea, l-au catalogat in unanimitate, ca fiind las. Au perfecta dreptate. Alaltaieri cand vorbisem la telefon, imi comunicase ca nu o sa mai vina in Sibiu in week-endul 17-18 mai, pentru ca i-a fost reprogramat un examen, iar week-endul urmator ar fi avut de mers nu mai stiu unde. Iar apoi nu as mai fi putut eu sa il primesc, pentru ca imi incepe sesiunea si nu doresc sa imi bat joc de examene si implicit de mine. Mi-a spus si el ca are “de lucru” cu licenta si pana in iulie nu va mai putea nici el sa vina. Eu am continuat sa ii spun ca in iulie nu o sa mai fiu eu aici sa il astept. A avut in continuare replica, mi-a spus ca ne vedem in toamna. Asa cum era cazul, i-am amintit ca in toamna o sa plece in America pentru minim un an, deci nu o sa ne vedem nici atunci si mai exact, n-o sa ne mai vedem niciodata. Mi-a spus ca nu e asa…

Ceea ce am omis sa spun pana acum, este faptul ca pasaportul meu ramasese la el, pur si simplu l-am uitat la el. Altfel, as fi terminat-o de mult. Acum urmeaza sa trimita pe adresa unei prietene pasaportul sa il am in sfarsit inapoi, eu sa ii trimit lui inelul pe care i-l facusem cadou de ziua lui si care ramasese la mine, iar apoi punctul se pune definitiv intre noi. Dupa convorbirea de aseara cu el, care s-a desfasurat pe un ton linistit, calm, i-am spus toate acele lucruri despre care am vorbit in “Spulberarea unei iluzii” si tot ceea ce am considerat ca mai trebuia zis. A ascultat totul, n-a avut nimic de spus, ca de obicei, s-a comportat ca un las de top, am avut o singura intrebare la el si anume, cum vede perioada cuprinsa intre sfarsitul lui octombrie 2007 pana de curand, in aprilie 2008. Mi-a spus ca a trecut si asta este. Ca de obicei, nu a fost in stare sa se exprime si sa formuleze o fraza cap-coada. I-am spus apoi cum vad eu perioada asta, i-am spus cat de penibil am fost ca am coborat la nivelul lui si la jocurile lui ieftine, ca de mult nu m-am mai simtit atat de penibil, am fost mult mai penibil decat a fost el. Asa stau lucrurile, nu mi-e rusine sa o recunosc.

I-am amintit cum a inceput totul intre noi, cand ne-am vazut la Sibiu si ne-am napustit unul asupra celuilalt, fara vorbe, deci in mod tacit, ca animalele, facand referire si la sfarsitul relatiei si spunandu-i ca finalul s-a petrecut in acelasi mod, tacit, el spunand ca si-a imaginat ca mi-am dat seama cum stau lucrurile. Ei bine, mi-am imaginat, poate mi-au fost mai clare lucrurile decat lui, insa am avut nevoie de un statement, de o afirmatie din partea lui, care a lipsit, pe care am tot asteptat-o si care n-a venit, care a fost facuta in final tot de mine.

Cineva imi spunea despre el, inainte sa “ne punem” ca e o fire foarte visatoare, ca ajunge la un moment dat sa nu mai distinga situatiile ideale de realitate. Ei bine, respectivul a avut perfecta dreptate. I-am spus si asta si am afirmat ca spre binele lui, sa incerce sa fie mai realist, cu picioarele pe pamant, ca e penibil la 24 de ani sa se comporte ca un adolescent. I-am mai spus multe, nu vreau sa mai dau importanta subiectului, insa am crezut de cuviinta sa scriu si finalul “povestii de iubire”, pentru ca unele persoane ma citesc (si le multumesc pentru asta) si probabil au vrut sa afle deznodamantul. La final i-am mai spus ca nu o sa ramanem in relatii amiabile, pentru ca ma pot considera jignit, fraierit etc. Stiu ca si-a dorit foarte mult sa ramanem in relatii bune, dar eu nu pot sa raman in asemenea relatii cu lasi, cu persoane date la o parte de societatea str8, cu cineva care a facut o obsesie pentru mine, m-a tras dupa ea, iar apoi si-a dat seama ca totusi sunt mult mai bun decat el, mult mai capabil, mai curajos, ca am mult mai multi prieteni, pregatiti sa faca oricand aproape orice pentru mine…si s-a simtit pe mai multe planuri in inferioritate, astfel a decis sa faca ceea ce a facut.

As minti sa spun ca m-a afectat “despartirea” in vreun fel, nici macar un gust amar nu mi-a lasat. Inainte sa pun receptorul jos, i-am mai spus razand cat de fericit si de usurat ma simt, pentru ca exista din nou CLARITATE in viata mea, stiu cum stau cu iubirea, stiu ca nu mai sunt intr-o relatie, sunt SIGUR de asta. Ca sa nu se simta si mai prost decat l-am facut sa se simta, am mentionat ca nu sunt atat de fericit pentru ca ne-am despartit, ci fiindca in sfarsit stiu cum stau la capitolul asta si am atatea drumuri si oportunitati in fata, incat o sa imi faca o deosebita placere sa aleg ceva nou. Pe el nu stiu ce l-a afectat si daca l-a mai afectat. Nici nu ma intereseaza…sper sa nu isi mai bage nasul in viata mea si sa nu mai am ocazii sa vorbesc despre el.

Prioritatile mele actualmente au legatura cu sesiunea care vine cu pasi repezi, cu noul proiect in care am fost inclus de conducerea universitatii, cu scoala de soferi, cu un anume atestat pe care trebuie sa il primesc, iar in legatura cu viata mea sentimentala, o sa vad ce alegeri o sa mai fac. Sper totusi ca o sa pot aplica ceea ce am invatat in relatiile aiurea si ratate pe care le-am avut si ca voi gasi ceva si mai bun…asa cum merit.

Concert CREAM - Club Gaudi - Sibiu - 28.04.2008

Un concert si o petrecere cum de mult n-am mai avut, placeri intense, miscari lascive, stari euforice, lume (destul de) buna, multi prieteni, dans, whisky, red bull…si lista poate continua la infinit. In orice caz, un concert scurt, dar reusit, o Claudia (Cream) care a urcat pe scena dupa cateva shots, un show de zile mari, zambete, provocari, atingeri…in a doua zi de Pasti.

Pozele care marcheaza mai bine descrierea de mai sus sunt la mine pe Hi5, nu le-am pus aici, din motive lesne de inteles, dar cele mai tari raman totusi la noi, pentru ca daca le impartim cu restul, amintirile isi vor pierde din esenta (o spun bazandu-ma pe niste erori din trecut).

O fata care stie sa faca atmosfera, sa se distreze, sa TINA MICROFONUL IN MANA, sa fie EA…

Reintalnirea surpriza cu ex-ul

Joi, 3 aprilie 2008, am ajuns cu o ora mai repede la facultate, adica la 11 a.m., pentru ca aveam de rezolvat ceva, iar la 12 ar fi inceput cursul de germana. Am terminat treaba pe la 11.10 si am decis sa ma duc in Redal Cafe de pe Mihai Viteazu pana la 12, ca sa nu stau aiurea prin facultate. Zis si facut, ies din facultate, traversez toate strazile din sensul giratoriu si ma indrept pe Mihai Viteazu spre cafenea. Eram destul de adormit si vroiam doar sa ajung sa ma asez sa imi beau cafeaua si eventual sa mananc si o prajitura sau ceva.

Lumea venea din fata, din spate, de pe strazile laterale, bulevardul Mihai Viteazu a decazut mult in ultimii ani, nici magazinele de pe acolo nu mai sunt ceea ce erau. Mai aveam putin pana la Redal Cafe. In mod normal, cand merg pe strada, ma uit in fata, de aceea mi se spune ca “merg cu nasul pe sus”. Ei bine, de aceasta data, ma uitam in jos, sa nu calc in te miri ce. In momentul in care am ridicat capul, in mers, am dat nas in nas cu ex-ul, acelasi despre care vorbeam in “Un sarut in loc de adio”, nici nu am apucat sa ma gandesc daca il salut sau nu.

Ne-am privit surprinsi, amandoi ne grabeam, ne-am salutat in acelasi timp, am dat mana si m-a oprit sa ma supuna unui “interogatoriu”. S-a comportat asa, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Ce ma mai mir, pentru ca si eu m-am comportat la fel de degajat si la fel de linistit, desi imi treceau doar doua lucruri prin minte: sa il proiectez intr-o vitrina de pe Mihai Viteazu si sa ma linistesc, pentru ca de abia ma abtineam sa nu tremur de nervi.

Ex-ul (ma analizeaza din cap pana in picioare si ii pica ochii pe geanta de facultate): Ce faci mai, te duci la servici?

Eu: Nu, am fost la facultate, nu lucrez.

Ex-ul: Te-ai intors din Germania?

Eu: Dupa cum bine poti vedea, da.

Ex-ul: Si cand te intorci acolo?

Eu: O sa ma intorc candva in vacanta, in calitate de turist, cel mai probabil.

Ex-ul: Si cum a fost, ti-a placut, de ce n-ai ramas?

Eu: Sa stii ca au fost cele mai frumoase luni din viata mea, Frankfurt a devenit a doua casa pentru mine, am trait cele mai intensive placeri acolo, cum nu s-a intamplat nicaieri, indiferent ce iti imaginezi prin placeri. A fost bine, aproape ca n-am cuvinte. Nu am ramas, pentru ca am avut de la bun inceput propuneri sa fac facultatea in Germania, insa le-am refuzat atunci, si acum ma tin de ceea ce am spus. Am proiecte si idei, care ar fi mult mai greu de realizat in Germania decat in Romania.

Ex-ul: Si ce faci pe aici pe strada, ca doar tu locuiesti in partea aia? (si a aratat in dreapta undeva, imi explica pe unde locuiesc, sa vad ca mai stie, probabil)

Eu: Am fost la facultate si facultatea mea e in capatul acestei strazi, iar acum ma mai duc undeva sa rezolv ceva, pentru ca de la 12 trebuie iar sa fiu la facultate.

Ex-ul (Se uita pe ceas): Ma grabesc, trebuie sa ma duc sa ma intalnesc cu maica-mea si caut pe aici pe la magazine oxidant.

Eu (de parca l-as fi intrebat eu ce cauta, de parca l-as fi retinut in vreun fel si as fi vrut sa stiu unde se duce): Du-te linistit, sa nu intarzii. Nu stiu ce e oxidantul, ceva pentru par probabil.

Ex-ul: Da, e pentru par. Te-am mai vazut online pe messenger, dar n-am zis nimic…

Eu (acum se presupunea ca ar trebui sa izbucnesc): Tot ce e posibil, dar de acum incolo n-o sa ma mai vezi, pentru ca am renuntat la Yahoo Messenger. (incepusem sa dau semne de nerabdare ca vroiam sa plec)

Ex-ul: Si unde ai zis ca te duci?

Eu: Mai am ceva de rezolvat, iar apoi la facultate din nou. (probabil isi imagina ca ma duc sa fac un sex scurt pe undeva printr-un bloc de pe Mihai Viteazu si apoi ajung la facultate la 12 in ultimul moment, gafaind, pentru ca fiecare gandeste, asa cum ar face el) Nu te supara, chiar ma grabesc.

Ex-ul: OK. Mai vorbim, ne mai vedem! Salut! (am dat din nou mana)

Eu: Salut!

Asa s-a desfasurat intalnirea surpriza dupa atatea luni (nu am mai avut contact de niciun tip din august 2007). Ma privea atent, a avut mereu zambetul pe buze, juca in fata mea rolul unei persoane fericite. M-as bucura sa stiu ca e fericit, dar nu e. Nu m-am asteptat intr-o joi dimineata sa dau de el prin oras. Se pare ca isi luase concediu. Oricum, eu nu i-am pus absolut nicio intrebare, ca sa vada ca nu ma intereseaza persoana lui absolut deloc, sau macar sa creada asta. Asa cum eu nu mai dau niciun semn.

Ma bucur insa ca a vazut ce a pierdut. M-am schimbat mult in ultimele luni, in bine spune lumea. Probabil de aceea si analiza aceea atenta asupra persoanei mele. El era cu poseta de stilist, eu eram cu geanta de mers la facultate, arata aproape ca un diplomat. Sunt convins ca a observat diferentele dintre noi si o sa am grija ca de fiecare data cand ne vedem, sa le observe. Nu imi pare rau ca am vorbit cu el, la urma urmei asa e normal, desi ceea ce a facut el, nu a fost normal. Ceea ce a fost, nu va mai fi niciodata, nu sunt din categoria celor care se intorc. La urma urmei, a fost sincer cu mine de la inceput pana la sfarsit, am putut sa ii spun ce am, m-a consultat mereu in ceea ce facea, chiar daca pana la urma facea cum vroia. Dar imi dadea si mie raportul…si stiu ca am insemnat ceva pentru el. Mi-a parut rau ca a trebuit sa il mint referitor la partea cu placerile intense din Frankfurt, nu a fost chiar asa. Sexul cu el a fost cel mai tare pana acum, dar nu i-o spun nici in ruptul gatului…pentru ca si-ar lua-o in cap. Si pentru ca nu vreau sa se repete experientele alea. Sub nicio forma.

El a slabit, s-a vopsit verde in cap, arata aiurea…nu m-a mai atras deloc. Nu stiu, daca ar fi sa aleg, ce pozitie ar putea sa mai ocupe in viata mea. Probabil niciuna, pentru ca “bunurile” obiceiuri i-au ramas, si anume sa ma grabeasca pe mine ca nu are el timp, de parca eu il tineam pe el de povesti. Si de parca el e mai ocupat decat mine. In fine…nu imi mai prind mintea! In orice caz, cum am scapat de el, am sunat-o pe prietena mea cea mai buna, care a inlemnit cand mi-a auzit vocea si felul in care gafaiam, i-am dat raportul despre cele intamplate si i-am spus ca imediat cum ajung la facultate, ma voi spala pe maini…

Dancs Annamari - videoclipul piesei “Poate”

Annamari, o tanara frumoasa, nascuta in Sfantu Gheorghe, care de mica si-a inceput cariera muzicala, a devenit mai celebra in strainatate (in special Ungaria) decat in tara natala, Romania. Tatal ei e profesor de muzica, compozitor si directorul general al unei societati comerciale, care se ocupa cu descoperirea si promovarea tinerelor talente, iar mama ei este invatatoare. Nascuta pe 11 martie 1981, in zodia pestilor, Annamari a lansat in anii de cariera 8 CD-uri (inclusiv un best of), 2 DVD-uri, mai multe maxi single-uri. Unul din CD-uri se numeste “Delicios” si a fost lansat in 2005, fiind singurul album in limba romana a talentatei cantarete. De asemenea, piesele ei au aparut pe mai multe compilatii romanesti si unguresti. Cantareata are si un fanclub bine organizat (spre deosebire de alte fancluburi romanesti), de care se ocupa un amic de-al meu, Koncz Szabolcs (dancsannamarifanklub@yahoo.com). Puteti obtine prin fanclub CD-uri, DVD-uri si alte materiale interesante cu Annamari, care nu se prea gasesc prin Romania, la preturi destul de scazute.

Mie mi-a atras frumoasa cantareata atentia pe cand eram in liceu, iar pe postul interactiv de muzica MusicMax, se difuza in urma voturilor numeroase ale telespectatorilor, de cateva zeci de ori pe zi, videoclipul piesei “Mektalaltalak” (Te-am intalnit), un clip colorat, deosebit, filmat in Venetia candva in a doua jumatate a lui 2003. Astfel, i-am cumparat CD-urile, i-am urmarit cariera si a ajuns una din cantaretele mele preferate, chiar daca nu prea inteleg ceea ce canta in maghiara, ca nu cunosc aceasta limba. Nu am apucat insa sa o vad live sau sa o cunosc personal, desi in Transilvania e foarte cunoscuta.

Videoclipul piesei “Poate” este unul deosebit, o sa vedeti si voi, daca aveti rabdare sa il urmariti, e filmat in cea mai frumoasa zona a Romaniei, in judetul Harghita, la Lacul Sfanta Ana. Nu am mai ajuns la acel lac din copilarie, insa am amintiri frumoase din perioada aceea. Totusi, am ajuns des in judetele Covasna si Harghita si pot sa spun sincer ca pe langa Constanta, aceste doua judete sunt preferatele mele din Romania. Totul e atat de diferit de restul tarii, iarba e mult mai verde, lumea e altfel, lucrurile sunt antice si demodate, dar pastreaza un aer sobru si decent, de parca te-ai afla cu 20 de ani in urma. E drept, nu sunt asa dezvoltate din punct de vedere economic acele zone ale tarii, insa cu atat mai bine, sunt mai naturale si “neatinse” de experimentele si de mana distructiva a omului. Mereu e o placere sa ajung in zona aceea a tarii.

Asadar, va las sa o ascultati pe Annamari si “Poate”…

Spulberarea unei iluzii

S-au strans atatea lucruri care mai trebuie spuse, atatea care s-au intamplat, atatea pe care trebuie sa le car singur in spate. Vorbeam candva de noua mea relatie, care a implinit deja putin peste doua luni, insa care, dupa cum se arata lucrurile, se apropie de final. O sa fie decizia mea, el vad ca nu spune nimic in acest sens. Au fost doua luni de distractie (oarecum), de oboseala (din plin), de sacrificii, de descoperit lucruri noi, doua luni de trairi intense, de bucurii, de tristete, doua luni speciale, a fost o relatie care nu a durut, pana de curand. Spre deosebire de prima mea relatie cu un barbat, chiar nu a durut relatia asta. In mod normal, nu ar trebui sa doara relatia per ansamblu mai mult decat despartirea in sine, insa cu prima relatie exact asa a fost.

Ultima oara am lacrimat cu motiv intemeiat in decembrie, in timpul unui musical, pentru ca mi se implinise cel mai mare si mai frumos vis pe care l-am avut. Inchid ochii si imi amintesc acele clipe si aproape ca imi dau iar lacrimile. Imi amintesc acum ca am lacrimat si dupa saptamana pe care a petrecut-o iubitul meu la mine, in februarie 2008, din cauza ca mi s-a parut extraordinar ca cineva sa ma iubeasca. Absolut toata lumea mi-a propus mereu sex, si-a dorit sex cu mine, si-a dorit ceva cu mine, nici eu la randul meu nu m-am lovit in 20 de ani de absolut niciun refuz (o afirm cu toata sinceritatea), insa el era primul care ma iubea. S-a tinut dupa mine inca din toamna 2007, cand eu eram in Germania, iar el in Romania…telefoane, discutii pe messenger, hi5, mailuri, toate astea. Se indragostise de mine, sau facuse o obsesie pentru mine. Vorbeam de toate, ii spuneam toti pasii pe care ii faceam, toate supararile, toate bucuriile, tot ceea ce mi se intampla in fiecare zi, ma simteam bine sa stiu ca cineva, un strain, e interesat de ceea ce fac eu, de mine, chiar si asa, fara sa ma cunoasca personal. Isi dorea atat de mult sa ma intorc in Romania, sa ne cunoastem, facusem tot felul de planuri, parea totul de vis, parea ca in sfarsit am dat peste ceea ce am meritat, peste ceea ce am asteptat.

Am decis sa ma intorc totusi in februarie inapoi in Romania, sa nu imi prelungesc sederea in Germania, din mai multe motive, unul dintre ele, fiind si el. Pe 14 februarie ne-am cunoscut in sfarsit, la modul ca a venit la mine acasa, fara sa il cunosc, fara sa stiu cu cine imi fac de lucru. Aveam impresia ca cineva ma iubeste si lucrul asta mi-a ajuns. A fost o saptamana cu bune si cu rele, dar mai ales cu bune. Mi-a cunoscut si o mare parte din prieteni (straight), un prieten gay, am mers impreuna prin oras, prin doua cluburi, la shopping, dar am stat si mult in casa, pentru ca aveam de pregatit un examen, pe care l-am promovat de altfel cu nota 10. Ne-am amuzat, ne-am tavalit prin pat, ne-am jucat, eu ma simteam bine cu el, ma bucuram sa il am aproape. Ne-a pregatit baia, cu lumanarele si tot tacamul. Nimeni nu mai facuse asa ceva pentru mine. Am facut sex oral pana si in vana.

A trecut si saptamana petrecuta impreuna, a venit momentul plecarii, destul de trist de altfel, pentru ca dupa ce te obisnuiesti sa ai un partener in imensul tau pat matrimonial, sa nu vorbesti singur, sau cu peretii prin casa, sa ai pe cine saruta, mangaia, imbratisa, brusc ramai singur. La fel cum ai fost cu o saptamana in urma, inainte sa vina el. Am coborat, l-am ajutat cu bagajul, s-a urcat in masina si a plecat inapoi in Timisoara…cum era normal sa se intample. M-am intors in casa si am strans tare de tot o perna in brate si pe Anne’s - Mi-e dor (la volum tare) am dat drumul unor lacrimi… vocea Anei mereu a intrat in mine cel mai profund, pana in inima si inapoi. Nu imi inteleg nici acum actul, nici SMS-ul pe care i l-am trimis prietenei mele cele mai bune, sa ii spun ca m-am atasat de el si cat de ciudat ma simt fara el.

Peste doua week-enduri am ajuns si eu la el in Timisoara, i-am cunoscut cativa prieteni, toti gay, destul de simpatici, insa a fost ciudat sa ma aflu din nou intr-asa un mediu. Cand m-am aflat pentru prima data inconjurat de gay din toate partile, a fost aiurea, m-am simtit prost, s-au purtat discutii la care nu aveam cum sa particip etc. Acum a fost altfel fata de atunci. Nu am facut schimb de numere de telefon, de ID-uri de messenger, de adrese de mail sau de alte date de contact cu prietenii lui. De ce era sa o fac? Am vazut in sfarsit Timisoara mai de aproape si cat de cat mai bine.

Apoi a venit din nou momentul sa vina el la mine. Cu o seara inainte sa vina imi spunea in telefon ca nu stie daca mai vine, ca ii murise un coleg etc. Nu vroia nici sa mearga la inmormantare, dar nu vroia nici sa vina. Sau cel putin imi testa mie reactia. Am spus mereu ca sunt o persoana de cuvant, am dovedit asta de cate ori am avut ocazia, nu am mintit si nu am inselat pe nimeni, cu atat mai putin pe el. Ma pregatisem pentru venirea lui, cumparasem mai multe lucruri decat luasem de obicei pentru mine, facusem curat, refuzasem invitatia unor prieteni in afara Sibiului, insa lucrul asta nici nu i l-am mai spus. Intr-un final, dupa ce mi-a stricat toata pofta de a-l mai vedea, mi-a zis ca totusi vine, asa ca sambata dimineata m-am plantat in gara sa il astept. Am vrut sa trec peste ce se intamplase cu o seara inainte si am reusit sa o fac. Ne-am trantit peste canapeaua din living, ne-am mangaiat, sarutat, excitat, iar apoi l-am lasat sa doarma putin, pentru ca aveam antrenament de taekwon-do si nu puteam lipsi.

Intr-un final trebuia sa decidem si ce o sa facem seara si asa am hotarat sa iesim cu trei prietene de-ale mele, care nu stiau de relatia noastra si de orientarea noastra sexuala. Ele nici acum nu stiu. Insa, consider ca nici nu au ce sa stie. Pentru ce? A fost o seara ingrozitoare, inca din momentul in care a venit una din prietene la mine acasa, iar cand s-a dus la WC, iubitul meu a sarit pe mine sa ma sarute asa cum nu o facuse toata ziua…fix atunci, cand era ea la mine in casa. Logic ca m-am ferit si am plecat de langa el, pentru ca stiu ca ea tot intra si tot iese din toaleta, nu sta acolo o infinitate, nu am vrut sa ramana nimeni cu socuri si sechele din cauza mea. Iubitul meu a luat toate pernele de pe canapea si a aruncat pe rand, cu fiecare din ele dupa mine, de fix cand a iesit musafira din toaleta, a gasit toate pernele imprastiate pe jos, iar pe mine, stand in picioare, undeva departe de el. Normal, lui nu ii pasa ca stie lumea de el, insa situatia la mine e cu totul si cu totul diferita, mai ales daca e sa tinem cont si de cariera pentru care ma pregatesc. Au ajuns si celelalte doua prietene si am plecat toti 5 in oras, in doua cafenele. A fost un circ ingrozitor, pe care nici nu vreau sa mi-l mai amintesc, mi-a ajuns sa vad filmarile si pozele zilele trecute, ca sa imi treaca pofta de absolut orice. Ele s-au dat la el, nestiind ca e gay, nestiind ca suntem impreuna, apoi tot haosul s-a mutat la mine acasa, unde am dormit toti si ne-am trezit abia a doua zi, fiecare la cat a putut.

Dimineata, in dormitorul meu, eram impreuna cu una din prietene, in living dormea iubitul meu cu una careia ii placea de el, sau mai bine zis de banii lui, iar cealalta plecase la 6.30 a.m. acasa la ea, ca nu a mai incaput de ei. Normal, ele nu ar fi facut lucrurile astea daca stiau ca suntem impreuna, deci nu pot fi acuzate de multe lucruri, decat de nesimtire, lipsa de educatie si de respect, insa asta e alta problema, care nu mai are nicio legatura cu mine. Dupa ce ne-am dus noi, la ei in living sa ii trezim, iubitul meu si amica mea, nu erau de a se da jos din pat, mai mult, ma trimiteau sa le fac cafeaua si sa le fac de mancare. De parca eu as fi sluga tuturor lenesilor. Le-am spus ca o sa plec acasa la parinti, am crezut ca poate se autosesizeaza si pleaca cele doua la ele acasa, insa nici vorba. Am mai spus acelasi lucru inca o data, dupa ce mai fusesem trimis sa fac cafea si de mancare. Iar nu s-a miscat niciunul din pat. Apoi am inceput sa imi strang lucrurile si sa ma pregatesc de plecare. Am si plecat. Normal ca la iubitul meu nici nu m-am uitat, pentru ca le spusese in pat, sa ramana, ca plecam la 17.00 impreuna, toti la gara, sa il conducem. Cand am auzit o asemenea bazaconie, am crezut ca iau pistolul sa ma impusc.

Dupa o ora si jumatate de stat acasa la parintii mei, mi-a trimis iubitul meu un SMS sa ma intorc la el, ca nu a venit sa stea cu prietenele mele, ca ma iubeste mult, ca il doare cand sunt asa rece si alte lucruri similare. Ajuns la cei trei din nou, am constatat ca el le servise masa, le facuse shake, nu mai stiu daca si cafea sau nu, deci facuse pe sluga pentru ele. Iar cand am ajuns acasa, una se uita la Megastar in reluare, alta statea pe messenger, pe laptopul meu, iar el avea mutra de copil abatut si vinovat. Am ajuns sa punem la cale o strategie de a-mi scoate prietenele insistente afara din casa si sa mai avem o ora de stat impreuna, pana ar fi plecat trenul. Am vorbit, parea sa fie ok din punctul lui de vedere, am mai facut una/alta, iar apoi am plecat la gara, sa nu piarda trenul.

Peste scurt timp, a venit din nou momentul sa merg eu in Timisoara, unde am fost asteptat in gara de iubitul meu, care nici macar nu s-a uitat la mine, mi-a spus doar ca ii e frig, iar dupa ce am urcat in masina, m-a “sedintat” in toate felurile posibile. Mi se pare ca dupa cinci ore si jumatate de sezut in sageata albastra, nu merit asa ceva. Mai ales, ca nu am gresit cu nimic fata de el. Poate nu trebuia sa plec de acasa atunci, insa au meritat-o. Iar faptul ca ele au fost atat de “dragastoase” cu el, este si vina lui, pentru ca a intrat in jocul lor, cu buna stiinta. Nu avea de ce sa fie asa si sa accepte toate porcariile, ca nu s-ar fi ajuns acolo. In Timisoara la el, m-am simtit aiurea, pentru ca mi s-au adus reprosuri pentru fapte, pe care le-am comis, pentru ca am fost impins de el si de circumstante sa le comit. Mi s-au adus acuzatii pe nedrept. Imi pare si acum rau, ca nu l-am pus sa opreasca masina, sa cobor, sa ma duc la hotel si sa ma intorc a doua zi acasa. Un alt motiv de discutii intre noi, a fost reprezentat de plecarea in Budapesta, pentru ca in fiecare zi exista o noua versiune, ba plecam, ba nu plecam. Doar cu cateva ore inainte sa plecam, am aflat ca plecam in Budapesta. Pai scuza-ma, dar nu mi se pare normal sa nu stii daca pleci sau nu, decat cu cateva ore inainte. Plecarea a implicat o serie de pregatiri, de care nu am avut timp, in putinele momente pana sa plecam. Dar am trecut peste si am incercat sa arat ca sunt ok. El si prietenii lui au fost oricum, foarte bine-dispusi si au tinut-o in rasete de la 6 dimineata pana la 2 noaptea. Foarte bine, asa si trebuie, rasul e sanatos.

Azi am vorbit iarasi. Cred ca a trecut undeva in jur de o saptamana de cand nu mai vorbisem deloc. L-am sunat pentru ca daduse deja doua semne (pe Hi5 si printr-o prietena de-a mea cu care a vorbit pe messenger) si nu am asteptat sa il mai dea si pe al treilea. Motivul pentru care nu mai vorbisem, era faptul ca mereu mi se raspundea la afirmatii cu “mhm” si cu “ok”, lucru pe care nu il suport. De asemenea, eu ajunsesem sa fiu singurul care spunea ca ii e dor si ca iubeste…iar la capatul celalalt al firului auzeam o voce obosita, dezinteresata, plictisita, aproape enervanta. Am incercat cat am incercat sa fac abstractie, pana am considerat ca trebuie sa vad cum sta treaba, mai cu seama ca sunt un om, care spune lucrurilor pe nume, asa cum sunt ele, bune sau rele. Discutia de astazi a avut loc strict pentru ca am vazut ca si-o dorea. Eu saptamana trecuta am asteptat minut de minut un SMS sau un telefon in care sa imi spuna ca s-a terminat, insa nu l-am primit. Eram chiar pregatit pentru asa ceva.

Azi am aflat insa la telefon, ca iubitul meu si-a platit avansul unei excursii in Egipt cu un prieten si cu niste necunoscuti. Cand eram in Frankfurt, ma facea sa visez cu el, ca o sa venim si impreuna acolo, ca o sa ne facem vacantele impreuna. Uite ca nu e asa. Fiecare face ce vrea in/cu vacanta lui. Dupa ce a auzit ca m-am agitat, mi-a spus ca mai sunt locuri. Ei au dat avansul, insa nici nu stiu cand o sa plece. Asa ceva n-am mai auzit de cand sunt eu. Asa, de umplutura, as putea veni si eu, daca tin neaparat. Sa se duca ei in Egipt in august sa se topeasca acolo, eu nu vin cu necunoscuti, sa imi distrug vacanta. O sa intreprind activitati mult mai interesante si o sa vad locurile in care nu se duce toata Romania, asa cum am facut mereu. Si o sa ma duc cu cine ma simt eu bine, nu cu cine mi se comanda. Asta e culmea. Frumos ce s-a ales din vacanta “noastra”. El pleaca (naiba stie cand) in Egipt, iar eu plec (tot naiba stie cand) naiba stie unde.

In plus, vorbeste in permanenta de plecarea lui in America, de statul lui acolo minim un an, de parca eu nu as exista. De ce a mai vrut relatie cu mine? De ce s-a mai tinut atata dupa mine? Chiar merit eu chestii de astea? Eu, care nu am facut niciun rau nimanui. Sa se duca in America si sa ramana acolo de pe partea mea. Ca in Romania e taaaaaaare rau!

Asa se descrie relatia mea ideala, plina de iubire. Mai sunt si alte “picanterii”, ca sa nu le zic “porcarii”, insa o sa le fac publice, atunci cand o sa consider eu ca este cazul. Nu stiu cum evolueaza relatia noastra, ma tem ca se va incheia. Nu imi plac lucrurile astea, lucrurile facute pe la spate, nu imi place sa isi bata cineva joc de mine, atata vreme cat eu respect pe toata lumea.

Nu stiu din ce cauza s-a produs ruptura. Prietenii mei care cunosc relatia noastra, spun ca e 80% din cauza lipsei sexului anal. Adevarul este ca am spus de la bun inceput, ca nu imi place sexul anal, mi-am argumentat afirmatia si am mai spus, ca daca chiar o sa vrea, o sa facem. In pat, in timpul unui act sexual, cand penisul meu ii atingea fundul, l-am intrebat daca vrea sa o facem si a zis ca nu. Nu stiu ce sa cred referitor la asta…

El vrea sa ma faca sa cred ca este vorba de faptul ca eu am plecat de acasa, atunci cand erau prietenele mele la mine si vroiau sa ma puna sa le fac de mancare, iar ei nu erau de a mai cobora din pat. Vai de mine ce ofensat s-a simtit el ca am plecat eu de acasa, nici nu am simtit asta in orele ce le-am mai petrecut acasa cu ei si apoi in ora ce am petrecut-o cu el. Eu sa nu ma simt ofensat ca au stat in lucrurile mele si au facut absolut tot ce le-a trecut prin mintile lor alea…cum sunt. Abia cand am ajuns in Timisoara au inceput reprosurile.

Alta ipoteza ar fi, ca s-a “indragostit” brusc de altcineva, sau ca ii e dor de viata lui, de dinaintea relatiei cu mine. Refuz sa cred ca are, sau ca s-a atasat de altcineva, cred ca am ajuns sa il cunosc destul, incat sa spun ca nu e asta. Dar cine stie…poate nu ii place ca nu am prieteni gay, ca nu ne strigam “tu fa pizda”, ca nu ne vorbim cu “tu”, ca nu ne dam in spectacole de acest tip. Sau ca nu ma dau eu, cu prietenii lui. Sper sa nu fie asta. Daca e asta, chiar n-am ce face, eu am incercat sa fiu amabil cu toata lumea, nu asa cum a fost el cu prietenii mei, sa le permit absolut orice, am incercat si am reusit sa pastrez o oarecare distanta si un minim de respect. Am 20 de ani si ma comport ca unul mai matur. El are 24 si se comporta ca un adolescent.

Poate l-a deranjat atat de tare si faptul ca i-am spus ca nu ar trebui sa mai vorbim de 100 de ori/zi, ci o data sau de doua ori. Nu de alta, dar mereu cand suna eram la parinti, sau in strada, sau la dus, sau in diverse locuri in care nu prea puteam vorbi. Era valabila si reciproca. In plus, am alte activitati pe parcursul zilei decat sa stau in telefon pana nu mai am ce vorbi. Eu inteleg mereu pe toata lumea, dar cand e sa ma inteleaga si pe mine cineva, cine ma intelege? Nimeni. Atunci o sa ma schimb si eu.

Nu stiu in ce directie o vor lua lucrurile, cert este ca maine vom vorbi din nou si vom stabili cum raman lucrurile, ca nu e caracterul meu sa stau asa…sa nu stiu ce si cum. Am intrebat destul ce fac gresit, ce nu fac, ce asteptari mai sunt de la mine, insa mereu mi s-a spus ca e totul in regula. Mi-as dori foarte tare sa ramanem impreuna, cu riscul ca nu voi putea trece peste anumite lucruri, sau cu riscul ca anumite lucruri vor ramane, indiferent ce se mai intampla cu noi, si nu pot fi date asa usor uitarii. Consider ca fac si ca am facut tot ce am putut sa fie bine si ca relatia sa mearga mai departe. Dar in cazul in care o terminam, o sa isi vada fiecare de viata lui, asa cum considera de cuviinta si nu, nu vom ramane absolut deloc in relatii amiabile, pentru ca ma pot considera jignit, fraierit si ofensat. Consider ca mi-am cenzurat destule ganduri si nu am exprimat multe lucruri care m-au facut sa ma simt prost, tocmai pentru ca asa se spune, ca intr-o relatie trebuie sa mai lasi si de la tine. Uite, am lasat. Uite cat de bine a fost…

Trecut vs. prezent

Vineri, 28.03.2008 in Sageata Albastra pe ruta Sibiu - Timisoara Nord…ora 18.00 aproape. M-am asezat pe patru locuri ce nu imi apartin, cu trollerul rosu, ghiozdanul plin de carti de drept si cu doua sticle de 0,5 de apa plata Izvorul Minunilor.

Daca cineva mi-ar fi spus anul trecut pe vremea asta ca o sa sed in tren 5 ore si jumatate, as fi zis ca e nebun si m-as fi prapadit de ras. La vremea respectiva eram singur, in primul an de facultate, asteptand sa se intoarca R. din Bucuresti si sa stea cu si la mine. Imi doream ceva de la el…poate o relatie, poate doar sa stam mai mult impreuna, sa-l cunosc mai bine, in toata fascinatia lui. Acum 2 ani pe vremea asta, nu aveam timp nici sa respir, eram preocupat de scoala, de pregatirea pentru BAC, de Andreea T…nu vroiam sa o dezamagesc pe acea persoana la care tineam cel mai mult. De cate ori nu ne adunam pe coridor, dupa ce ii analizam orarul, in dreptul clasei in care urma sa predea o noua lectie captivanta de limba si literatura romana, sa vedem daca e la fel de sexy ca ziua precedenta si cat de k-lumea s-a imbracat. Ce vremuri…ce as da timpul inapoi…sa o provoc zilnic pe Rusalina, sa ma distrez la orele Angelei, cu care de altfel am ramas foarte bun prieten, si sa o exasperez pe profa de religie, pe care o recunosc si acum pe strada doar dupa vestimentatie. Ma vedeam aproape zilnic cu Luci, mancam morcovi, mergeam la sala lui, cu Alma in Liquid, cu Flo in gelaterie, cu Dragos la meditatii.

Acum lucrurile s-au schimbat. Andreea T, R., Flo, Dragos, Rusalina au ramas doar niste amintiri frumoase, iar daca nu frumoase, macar experiente care m-au ajutat sa ma maturizez, sa fiu EU, ambitios, perseverent, consecvent, unic, puternic, sa ma organizez in viata pe principiul “cel mai bun poate fi si mai bun”, sa lupt pentru visele mele pana la capat, sa am demnitate, principii si sa stiu cand sa pun punct. Poate cele mai multe le-am invatat de la Andreea T., de la Luci si de la R. Mereu cand pronunt numele ei sau cand ma gandesc la ea (destul de des) ma trec fiori, ma bucur si imi propun in mod constant sa o vizitez, sa ii spun ce am mai facut in ultima vreme, stiu ca ar fi mandra de mine…de elevul ei preferat.

Soarele tocmai priveste inapoi si razele sale calde imi mangaie corpul lipit de geamul imens al trenului. Cred ca maine va fi o zi frumoasa. Poate e un semn…poate si-a amintit Andreea T. de mine… R. si Luci stiu ca o fac uneori. Chiar daca R. a fost un porc atunci cand am mers la el si chiar daca nu mai vorbim din august 2007. Aveam stiluri de viata atat de diferite, prioritati si scopuri diametral opuse. In pat era extraordinar, la salon era magnific si incitant, imi facea un masaj capilar profesional, cum nimeni de atunci nu a reusit sa imi mai faca. Ranile oricum nu s-au vindecat de tot…iar cale de intoarcere nici nu se pune problema sa mai existe, nici din punctul meu de vedere si cel mai probabil nici din al lui.

Acum trec printr-o padure deasa, sinele trenului sunt suspendate in aer pe niste piloni, trec si printr-un tunel imediat. In Timisoara ma asteapta Ovidiu, actualul, probabil unul din cele mai bune lucruri care mi s-au intamplat pana acum. Avem deja o luna si jumatate de relatie, ne-am cunoscut fix de Valentine’s Day in Sibiu. A avut incredere sa vina la mine, din Timisoara, cu masina lui pana in Sibiu…desi ne-am cunoscut pe Hi5. Imi citea candva mesajele ce i le trimisesem eu toamna trecuta pe Hi5…ma mir cum de am fost asa amabil, nu imi sta in fire sa fiu asa cu necunoscutii. Poate chiar asta l-a atras la mine…poate sutele de poze care surprind activitatile mele de dimineata pana noaptea, poate ceea ce scriam in jurnal, poate cate putin din fiecare. Never mind, important e ca suntem impreuna si ne merge extraordinar. Pacat de cele 5 1/2 ore de sezut aiurea in tren… Sper sa tina cat mai mult relatia, ca o meritam, ne meritam unul pe altul. El e echilibrul in viata mea, stabilitatea, punctul de reper. Fiindca nu prea sunt invatat cu relatiile, imbin greu momentan facultatea, mersul la sala de forta, la taekwon-do, prietenii si distractiile + internetul, tocmai de aceea am decis sa fac un pas in acest sens si anume sa renunt la yahoo messenger, care oricum e doar o mare pierdere de vreme. O sa vedem ce mai urmeaza…

Acum ma apuc sa citesc cartile de drept ce le-am luat cu mine, sa nu le fi carat degeaba. Soarele e deja portocaliu spre rosu, sta sa se ascunda dupa dealuri si sa se pregateasca sa rasara maine, cand e o noua zi, sa ne mangaie sufletele, sa ne incalzeasca inimile, sa ne dea putere si sa vegheze asupra iubirii noastre de acolo de sus…

______________________________________________________________________________________

31.03.2008, 5.48 a.m…ce devreme. Sed din nou in Sageata Albastra, insa acum pe ruta Timisoara Nord - Sibiu. Adica ma intorc de la Ovi. Am avut un week-end frumos, pe care l-am asteptat cu mult drag, cu nerabdare si cu dorinte care mi s-au implinit…mai mult sau mai putin. Afara inca e noapte…luna e sus pe cer, la datorie, ne calauzeste pasii rataciti in noapte, iar in zare observ multe luminite. Probabil urmeaza si prima statie: Buzias.

Denkst du manchmal noch an mich?

 

 

Titlul piesei se traduce “Te mai gandesti uneori la mine?” si este dedicata de catre Jasmin Wagner, pe vremea cand era Blümchen (anul 2000), lui Lukas Cordalis, primei ei iubiri. Piesa este extrasa de pe ultimul album semnat Blümchen, intitulat “Die Welt gehört dir” (Lumea iti apartine). Am apreciat faptul ca desi a fost cea mai bine vanduta cantareata germana a anilor ´90 si presa a fost non-stop pe urmele ei, nimeni nu a reusit sa o pozeze vreodata cu Lukas, prima ei iubire. Presa a reusit doar sa presupuna ca ar exista o relatie intre ei, pana in 2003, cand Jasmin, la 3 ani dupa ce se incheiase relatia lor, a aparut cu declaratii bomba pe prima pagina a celui mai bine vandut tabloid german, Bild, ce vizau relatia lor si sexul dintre ei.

Tot in anul 2003, intr-un interviu in care vorbea despre iubire, a recunoscut ca inca simte o senzatie ciudata cand se vede pe la diferite evenimente cu Lukas si ca o doare. In acelasi interviu, povesteste cat de dureroasa a fost despartirea, cat de mare a fost iubirea si cat de triste au fost noptile pe care si le petrecea singura plangand incontinuu. Alte piese semnate Blümchen, care aveau ca obiect principal ceea ce simtea ea atunci, sunt “Immer noch verliebt” (Tot mai sunt indragostita) si “Es ist vorbei” (S-a terminat), aparute in 1998 pe albumul “Jasmin”. O sa las deocamdata versurile piesei “Denkst du manchmal noch an mich“…am o stare…

Es ist ein bißchen Zeit vergangen/A trecut ceva vreme
Und ich hab’ heut’ von Dir gehört/ Si eu am auzit azi de tine
Du hast was Neues angefangen/ Ai inceput ceva nou
Doch was ich noch viel lieber wissen würd’/ Dar ceea ce as vrea mai mult sa stiu

Denkst du manchmal noch an mich ?/Te mai gandesti uneori la mine?
Träumst du manchmal noch von mir ?/Ma mai visezi cateodata?
Hast du manchmal auch so’n komisches Gefühl ?/Ai si tu uneori asa un sentiment ciudat?
Und wirst ganz traurig, so wie ich ?/Si te intristezi foarte tare, ca si mine?
Denkst du manchmal noch an mich ?/Te mai gandesti uneori la mine?

Ich habe immer noch Dein T-Shirt/Inca mai am tricoul tau
Und Dein Bild im Portemonnaie/Si poza ta in portmoneu
Und manchmal hör’ ich noch Dein Lachen/Si uneori iti mai aud rasul
Dann tut es immer gleich nochmal so weh/Atunci doare de doua ori mai tare

Denkst du manchmal noch an mich ?/Te mai gandesti uneori la mine?
Träumst du manchmal noch von mir ?/Ma mai visezi cateodata?
Hast du manchmal auch so’n komisches Gefühl ?/Ai si tu uneori asa un sentiment ciudat?
Und wirst ganz traurig, so wie ich ?/Si te intristezi foarte tare, ca si mine?
Denkst du manchmal noch an mich ?/Te mai gandesti uneori la mine?

Un sarut in loc de adio…

 

Se facuse din nou dimineata. Trebuia sa plece la serviciu. Eram in acelasi pat, prelungit extra pentru vizita mea. In putine ore stiam ca o sa plec, o sa vina parintii dupa mine, sa mergem mai departe. Stiau ca stau la fostul meu stilist…nu la barbatul pe care il iubeam din toata inima. Stateam imbratisati, in boxeri, sub patura, incercam sa mai dormim pana suna alarma telefonului, care ar fi indicat momentul ingrozitor in care el ar fi trebuit sa plece. Si cine stie cand ne-am mai fi vazut, pentru ca si eu urma sa plec in strainatate la studii intr-o luna si jumatate. Razele bagacioase ale soarelui se incapatanau sa ne trezeasca mai repede.

Il strangeam tare la pieptul meu, ii atingeam cu penisul sculat, fundul, prin chiloti, statea cu spatele la mine. Mirosea atat de bine, ma excita oricand, oriunde. S-a intors spre mine, i-am luat mana si m-am cuprins cu mana lui, si-a pus un picior peste mine, am inceput sa i-l mangai usor, incet, cu varful degetelor, iar apoi cu toata palma. Ma cuprindeau niste fiori intensi, ma simteam atat de bine sa stiu ca ma tine in brate, sa il simt langa mine, sa simt ca impreuna nu suntem doar doi. Totodata nu reuseam sa nu ma gandesc la ceea ce se intamplase cu o zi inainte, la ce marlanie am asistat multumita lui si la ce am aflat.
Stiam ca trebuie sa imi pastrez calmul, desi eram ranit in orgoliul meu, desi eram confuz. Pe de o parte il iubeam din toata inima, pe de alta parte vroiam sa scap de el cat mai repede, sa ma pot gandi in liniste la ceea ce s-a intamplat si sa iau o decizie. Ma mai chinui sau o las balta? Totusi, nu prea aveam cand sa ma gandesc la evenimentul care m-a doborat, la cea mai mare porcarie care mi se intamplase vreodata, pentru ca urmau sa vina parintii sa mergem mai departe, cum ne-am inteles.

A sunat prima data alarma. Acordurile piesei “4 in the morning” a lui Gwen Stefani mi se pareau atat de triste. O data. A reprogramat-o. A doua oara. Iar a reprogramat-o. Stiam ca e si el oarecum suparat pentru ceea ce i-am spus (pe buna dreptate de altfel), la nervi, cu o seara inainte. Simteam ca trebuie sa se ridice si sa plece. Nu vroiam asta. Lucrurile mele erau imprastiate prin camera, valiza trantita pe jos, hainele prin cuier, CD-urile pe fotoliu. Nu stiam ora la care o sa vina ai mei sa ma ia, insa ma gandeam ca undeva in jur de 10-10.30 dimineata. Il tineam in brate si nu vroiam sa plece, desi stiam ca incepe serviciul. Era bine cu el, mereu a fost. Prezenta lui ma umplea de fericire si de buna dispozitie, iar absenta, din contra, imi dadea stari aiurea de tristete, de dor, de neimplinire pe care nu le mai simtisem pana atunci.

A sunat a treia oara alarma. Acelasi cantec. Deja incepea sa ma enerveze, suna prea tare, prea insistent. A trebuit sa se ridice de langa mine. Am ramas singur in pat, acoperit de o plapuma mult prea mare pentru mine. S-a dus la baie, s-a pregatit de serviciu, s-a imbracat rapid, si-a luat geanta si…stiam ca trebuie sa plece. A insistat sa raman in pat, pana vin parintii dupa mine. Nu si-a cerut scuze pentru ceea ce facuse…mi-a spus insa, sa il sun cand ajung la destinatie, ca sa stie ca sunt bine. Apoi a venit in dreptul capului meu si m-a sarutat scurt pe gura. Urmatorul pas a fost sa plece…inchid ochii si imi amintesc ultimul lui sarut. A fost atat de scurt, dar l-am simtit atat de intens. Buzele noastre s-au atins pentru ultima data.

Totusi, nu-i spusesem niciodata ca il iubesc. Nu puteam sa fac asta, atata vreme cat el mi-a spus sa nu ma indragostesc de el. Credeam ca ma pot descurca si singur cu iubirea asta neimpartasita, am indraznit sa le povestesc doar celor doua fete pe care le cunosc de 14 ani si care imi erau pe atunci cele mai bune prietene. A avut cine sa ma stranga in brate si in dimineata dupa care am ajuns acasa de la el, cand amicul meu, stilistul meu, s-a napustit asupra mea in patul lui si m-a sarutat pe gura. Nu stiam ca e gay, nu ma interesa subiectul acesta, imi era atat de simpatic si de…altfel, ca om. Am iubit 7-8 luni un vis, o senzatie, o iluzie. Tocmai dupa ce ne-am dat seama ce e cu noi si dupa ce am reusit sa observ ce vreau de fapt, el s-a mutat din Sibiu. Intalnirile noastre erau atat de rare…insa tineam oarecum legatura prin telefon si internet, mai mult multumita buna-vointei mele.

M-am dat jos din pat imediat dupa ce a plecat la serviciu, mi-am strans lucrurile, mi-am sunat prietena cea mai buna, i-am povestit ce am patit…macar in fata ei m-am putut descarca pe moment. Apoi am avut grija sa nu uit nimic la el, pentru ca dupa ce as fi inchis usa, s-ar fi incuiat automat, nu as fi putut sa o mai deschid. Au ramas pe masuta de langa pat cadourile ce i le adusesem din Valencia. Parfumul nu i-l dadusem inca, pentru ca stiam ca intr-o luna urma sa implineasca 25 de ani si am considerat ca ar fi fost un pretext perfect sa ne revedem inainte sa plec eu pentru o perioada mai lunga in Germania. M-au sunat parintii ca sunt in masina in fata casei in care locuieste el. A trebuit sa ies. Mi-am luat lucrurile si am lasat in urma tot, odata ce am inchis usa.

Am urcat in masina si i-am scris un SMS, pentru ca nu am avut chef sa il sun si sa imi respinga apelul, pe motiv ca nu a putut vorbi, ca e la serviciu. I-am multumit pentru gazduire si i-am spus ca tocmai am plecat. Nu am primit niciun raspuns inapoi, niciun telefon, niciun SMS, niciun beep, niciun mesaj pe messenger sau pe Hi5. Am ascultat tot drumul din Bucuresti pana in Olimp (jud. Constanta) piesele “Good-bye” si “Do you love” de pe al doilea album al Nataliei Imbruglia, ce mi-l cumparasem din Valencia. Am avut o senzatie aiurea, imi simteam sufletul greu, parca imi cadea din piept, incercam din rasputeri sa fiu amabil cu prietenii care ma sunau si cu parintii. Ei nu aveau nicio vina. Oricum, per ansamblu, asa-zisa despartire a fost mult mai putin dureroasa decat asa-zisa relatie, decat noptile in care il cautam in patul meu matrimonial imens, decat momentele cand imi bagam nasul in perna pana simteam ca ma doare, ca sa ii mai simt parfumul, decat zilele in care ascultam piesele “Can’t sleep” de la Above&Beyond si “Nopti de dor” de la Anka in continuu, decat plansetele distructive pe piesa “Mi-e dor” de la Anne’s.

Acum, dupa 8 luni dupa ce nu l-am mai vazut, dupa ce nu am mai schimbat o vorba, inca ma mai gandesc la el, insa am reusit sa imi construiesc o relatie in adevaratul sens al cuvantului, din pacate tot la distanta, insa cu un baiat mult mai de treaba decat el, care ma iubeste nebuneste, chiar daca eu nu reusesc sa mai iubesc la aceeasi intensitate. Imi mai pun uneori intrebarea…cum o sa fie cand o sa ne revedem. Cand o sa ne revedem? Chiar o sa ne revedem? Stiu ca nu o sa cedez, mi-a dovedit in nenumarate randuri ca nu merita…dar ceva tot o sa simt. Nu stiu inca ce… oare el se mai gandeste la mine atunci cand vede lucrurile de la mine? Mai asculta CD-ul “Tri-State” de la Above&Beyond pe care i l-am facut anul trecut pe vremea asta cadou?