Mult a mai durat relatia in care mi-am pus atatea sperante si care parea sa fie una perfecta. A durat doua luni. Am decis sa pun piciorul in prag, sa iau atitudine si sa spun lucrurilor pe nume, cum am facut-o mereu. Intr-adevar, am ajuns sa scriu continuarea post-ului “Spulberarea unei iluzii”.
L-am sunat ieri, 8 mai, pe baiatul cu care aveam o relatie, pentru ca in ultimele zile vorbisem tot mai des si tot aiurea. Tot in ultimele zile am aflat ca pe un anume site de matrimoniale gay si pe hi5, iubitul meu e mai nou single, iar printre status-urile ce le avea, alternau “date” si “sex”. Apucasem sa vad si eu “minunea” care m-a pus pe ganduri. Desi vorbeam cu el, fara “te iubesc” sau “mi-e dor de tine”, nu prindea deloc curaj sa vorbim despre noi, despre relatia noastra. Acei prieteni ai mei, care stiu povestea, l-au catalogat in unanimitate, ca fiind las. Au perfecta dreptate. Alaltaieri cand vorbisem la telefon, imi comunicase ca nu o sa mai vina in Sibiu in week-endul 17-18 mai, pentru ca i-a fost reprogramat un examen, iar week-endul urmator ar fi avut de mers nu mai stiu unde. Iar apoi nu as mai fi putut eu sa il primesc, pentru ca imi incepe sesiunea si nu doresc sa imi bat joc de examene si implicit de mine. Mi-a spus si el ca are “de lucru” cu licenta si pana in iulie nu va mai putea nici el sa vina. Eu am continuat sa ii spun ca in iulie nu o sa mai fiu eu aici sa il astept. A avut in continuare replica, mi-a spus ca ne vedem in toamna. Asa cum era cazul, i-am amintit ca in toamna o sa plece in America pentru minim un an, deci nu o sa ne vedem nici atunci si mai exact, n-o sa ne mai vedem niciodata. Mi-a spus ca nu e asa…
Ceea ce am omis sa spun pana acum, este faptul ca pasaportul meu ramasese la el, pur si simplu l-am uitat la el. Altfel, as fi terminat-o de mult. Acum urmeaza sa trimita pe adresa unei prietene pasaportul sa il am in sfarsit inapoi, eu sa ii trimit lui inelul pe care i-l facusem cadou de ziua lui si care ramasese la mine, iar apoi punctul se pune definitiv intre noi. Dupa convorbirea de aseara cu el, care s-a desfasurat pe un ton linistit, calm, i-am spus toate acele lucruri despre care am vorbit in “Spulberarea unei iluzii” si tot ceea ce am considerat ca mai trebuia zis. A ascultat totul, n-a avut nimic de spus, ca de obicei, s-a comportat ca un las de top, am avut o singura intrebare la el si anume, cum vede perioada cuprinsa intre sfarsitul lui octombrie 2007 pana de curand, in aprilie 2008. Mi-a spus ca a trecut si asta este. Ca de obicei, nu a fost in stare sa se exprime si sa formuleze o fraza cap-coada. I-am spus apoi cum vad eu perioada asta, i-am spus cat de penibil am fost ca am coborat la nivelul lui si la jocurile lui ieftine, ca de mult nu m-am mai simtit atat de penibil, am fost mult mai penibil decat a fost el. Asa stau lucrurile, nu mi-e rusine sa o recunosc.
I-am amintit cum a inceput totul intre noi, cand ne-am vazut la Sibiu si ne-am napustit unul asupra celuilalt, fara vorbe, deci in mod tacit, ca animalele, facand referire si la sfarsitul relatiei si spunandu-i ca finalul s-a petrecut in acelasi mod, tacit, el spunand ca si-a imaginat ca mi-am dat seama cum stau lucrurile. Ei bine, mi-am imaginat, poate mi-au fost mai clare lucrurile decat lui, insa am avut nevoie de un statement, de o afirmatie din partea lui, care a lipsit, pe care am tot asteptat-o si care n-a venit, care a fost facuta in final tot de mine.
Cineva imi spunea despre el, inainte sa “ne punem” ca e o fire foarte visatoare, ca ajunge la un moment dat sa nu mai distinga situatiile ideale de realitate. Ei bine, respectivul a avut perfecta dreptate. I-am spus si asta si am afirmat ca spre binele lui, sa incerce sa fie mai realist, cu picioarele pe pamant, ca e penibil la 24 de ani sa se comporte ca un adolescent. I-am mai spus multe, nu vreau sa mai dau importanta subiectului, insa am crezut de cuviinta sa scriu si finalul “povestii de iubire”, pentru ca unele persoane ma citesc (si le multumesc pentru asta) si probabil au vrut sa afle deznodamantul. La final i-am mai spus ca nu o sa ramanem in relatii amiabile, pentru ca ma pot considera jignit, fraierit etc. Stiu ca si-a dorit foarte mult sa ramanem in relatii bune, dar eu nu pot sa raman in asemenea relatii cu lasi, cu persoane date la o parte de societatea str8, cu cineva care a facut o obsesie pentru mine, m-a tras dupa ea, iar apoi si-a dat seama ca totusi sunt mult mai bun decat el, mult mai capabil, mai curajos, ca am mult mai multi prieteni, pregatiti sa faca oricand aproape orice pentru mine…si s-a simtit pe mai multe planuri in inferioritate, astfel a decis sa faca ceea ce a facut.
As minti sa spun ca m-a afectat “despartirea” in vreun fel, nici macar un gust amar nu mi-a lasat. Inainte sa pun receptorul jos, i-am mai spus razand cat de fericit si de usurat ma simt, pentru ca exista din nou CLARITATE in viata mea, stiu cum stau cu iubirea, stiu ca nu mai sunt intr-o relatie, sunt SIGUR de asta. Ca sa nu se simta si mai prost decat l-am facut sa se simta, am mentionat ca nu sunt atat de fericit pentru ca ne-am despartit, ci fiindca in sfarsit stiu cum stau la capitolul asta si am atatea drumuri si oportunitati in fata, incat o sa imi faca o deosebita placere sa aleg ceva nou. Pe el nu stiu ce l-a afectat si daca l-a mai afectat. Nici nu ma intereseaza…sper sa nu isi mai bage nasul in viata mea si sa nu mai am ocazii sa vorbesc despre el.
Prioritatile mele actualmente au legatura cu sesiunea care vine cu pasi repezi, cu noul proiect in care am fost inclus de conducerea universitatii, cu scoala de soferi, cu un anume atestat pe care trebuie sa il primesc, iar in legatura cu viata mea sentimentala, o sa vad ce alegeri o sa mai fac. Sper totusi ca o sa pot aplica ceea ce am invatat in relatiile aiurea si ratate pe care le-am avut si ca voi gasi ceva si mai bun…asa cum merit.
