Reintalnirea surpriza cu ex-ul

Joi, 3 aprilie 2008, am ajuns cu o ora mai repede la facultate, adica la 11 a.m., pentru ca aveam de rezolvat ceva, iar la 12 ar fi inceput cursul de germana. Am terminat treaba pe la 11.10 si am decis sa ma duc in Redal Cafe de pe Mihai Viteazu pana la 12, ca sa nu stau aiurea prin facultate. Zis si facut, ies din facultate, traversez toate strazile din sensul giratoriu si ma indrept pe Mihai Viteazu spre cafenea. Eram destul de adormit si vroiam doar sa ajung sa ma asez sa imi beau cafeaua si eventual sa mananc si o prajitura sau ceva.

Lumea venea din fata, din spate, de pe strazile laterale, bulevardul Mihai Viteazu a decazut mult in ultimii ani, nici magazinele de pe acolo nu mai sunt ceea ce erau. Mai aveam putin pana la Redal Cafe. In mod normal, cand merg pe strada, ma uit in fata, de aceea mi se spune ca “merg cu nasul pe sus”. Ei bine, de aceasta data, ma uitam in jos, sa nu calc in te miri ce. In momentul in care am ridicat capul, in mers, am dat nas in nas cu ex-ul, acelasi despre care vorbeam in “Un sarut in loc de adio”, nici nu am apucat sa ma gandesc daca il salut sau nu.

Ne-am privit surprinsi, amandoi ne grabeam, ne-am salutat in acelasi timp, am dat mana si m-a oprit sa ma supuna unui “interogatoriu”. S-a comportat asa, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Ce ma mai mir, pentru ca si eu m-am comportat la fel de degajat si la fel de linistit, desi imi treceau doar doua lucruri prin minte: sa il proiectez intr-o vitrina de pe Mihai Viteazu si sa ma linistesc, pentru ca de abia ma abtineam sa nu tremur de nervi.

Ex-ul (ma analizeaza din cap pana in picioare si ii pica ochii pe geanta de facultate): Ce faci mai, te duci la servici?

Eu: Nu, am fost la facultate, nu lucrez.

Ex-ul: Te-ai intors din Germania?

Eu: Dupa cum bine poti vedea, da.

Ex-ul: Si cand te intorci acolo?

Eu: O sa ma intorc candva in vacanta, in calitate de turist, cel mai probabil.

Ex-ul: Si cum a fost, ti-a placut, de ce n-ai ramas?

Eu: Sa stii ca au fost cele mai frumoase luni din viata mea, Frankfurt a devenit a doua casa pentru mine, am trait cele mai intensive placeri acolo, cum nu s-a intamplat nicaieri, indiferent ce iti imaginezi prin placeri. A fost bine, aproape ca n-am cuvinte. Nu am ramas, pentru ca am avut de la bun inceput propuneri sa fac facultatea in Germania, insa le-am refuzat atunci, si acum ma tin de ceea ce am spus. Am proiecte si idei, care ar fi mult mai greu de realizat in Germania decat in Romania.

Ex-ul: Si ce faci pe aici pe strada, ca doar tu locuiesti in partea aia? (si a aratat in dreapta undeva, imi explica pe unde locuiesc, sa vad ca mai stie, probabil)

Eu: Am fost la facultate si facultatea mea e in capatul acestei strazi, iar acum ma mai duc undeva sa rezolv ceva, pentru ca de la 12 trebuie iar sa fiu la facultate.

Ex-ul (Se uita pe ceas): Ma grabesc, trebuie sa ma duc sa ma intalnesc cu maica-mea si caut pe aici pe la magazine oxidant.

Eu (de parca l-as fi intrebat eu ce cauta, de parca l-as fi retinut in vreun fel si as fi vrut sa stiu unde se duce): Du-te linistit, sa nu intarzii. Nu stiu ce e oxidantul, ceva pentru par probabil.

Ex-ul: Da, e pentru par. Te-am mai vazut online pe messenger, dar n-am zis nimic…

Eu (acum se presupunea ca ar trebui sa izbucnesc): Tot ce e posibil, dar de acum incolo n-o sa ma mai vezi, pentru ca am renuntat la Yahoo Messenger. (incepusem sa dau semne de nerabdare ca vroiam sa plec)

Ex-ul: Si unde ai zis ca te duci?

Eu: Mai am ceva de rezolvat, iar apoi la facultate din nou. (probabil isi imagina ca ma duc sa fac un sex scurt pe undeva printr-un bloc de pe Mihai Viteazu si apoi ajung la facultate la 12 in ultimul moment, gafaind, pentru ca fiecare gandeste, asa cum ar face el) Nu te supara, chiar ma grabesc.

Ex-ul: OK. Mai vorbim, ne mai vedem! Salut! (am dat din nou mana)

Eu: Salut!

Asa s-a desfasurat intalnirea surpriza dupa atatea luni (nu am mai avut contact de niciun tip din august 2007). Ma privea atent, a avut mereu zambetul pe buze, juca in fata mea rolul unei persoane fericite. M-as bucura sa stiu ca e fericit, dar nu e. Nu m-am asteptat intr-o joi dimineata sa dau de el prin oras. Se pare ca isi luase concediu. Oricum, eu nu i-am pus absolut nicio intrebare, ca sa vada ca nu ma intereseaza persoana lui absolut deloc, sau macar sa creada asta. Asa cum eu nu mai dau niciun semn.

Ma bucur insa ca a vazut ce a pierdut. M-am schimbat mult in ultimele luni, in bine spune lumea. Probabil de aceea si analiza aceea atenta asupra persoanei mele. El era cu poseta de stilist, eu eram cu geanta de mers la facultate, arata aproape ca un diplomat. Sunt convins ca a observat diferentele dintre noi si o sa am grija ca de fiecare data cand ne vedem, sa le observe. Nu imi pare rau ca am vorbit cu el, la urma urmei asa e normal, desi ceea ce a facut el, nu a fost normal. Ceea ce a fost, nu va mai fi niciodata, nu sunt din categoria celor care se intorc. La urma urmei, a fost sincer cu mine de la inceput pana la sfarsit, am putut sa ii spun ce am, m-a consultat mereu in ceea ce facea, chiar daca pana la urma facea cum vroia. Dar imi dadea si mie raportul…si stiu ca am insemnat ceva pentru el. Mi-a parut rau ca a trebuit sa il mint referitor la partea cu placerile intense din Frankfurt, nu a fost chiar asa. Sexul cu el a fost cel mai tare pana acum, dar nu i-o spun nici in ruptul gatului…pentru ca si-ar lua-o in cap. Si pentru ca nu vreau sa se repete experientele alea. Sub nicio forma.

El a slabit, s-a vopsit verde in cap, arata aiurea…nu m-a mai atras deloc. Nu stiu, daca ar fi sa aleg, ce pozitie ar putea sa mai ocupe in viata mea. Probabil niciuna, pentru ca “bunurile” obiceiuri i-au ramas, si anume sa ma grabeasca pe mine ca nu are el timp, de parca eu il tineam pe el de povesti. Si de parca el e mai ocupat decat mine. In fine…nu imi mai prind mintea! In orice caz, cum am scapat de el, am sunat-o pe prietena mea cea mai buna, care a inlemnit cand mi-a auzit vocea si felul in care gafaiam, i-am dat raportul despre cele intamplate si i-am spus ca imediat cum ajung la facultate, ma voi spala pe maini…