Spulberarea unei iluzii

S-au strans atatea lucruri care mai trebuie spuse, atatea care s-au intamplat, atatea pe care trebuie sa le car singur in spate. Vorbeam candva de noua mea relatie, care a implinit deja putin peste doua luni, insa care, dupa cum se arata lucrurile, se apropie de final. O sa fie decizia mea, el vad ca nu spune nimic in acest sens. Au fost doua luni de distractie (oarecum), de oboseala (din plin), de sacrificii, de descoperit lucruri noi, doua luni de trairi intense, de bucurii, de tristete, doua luni speciale, a fost o relatie care nu a durut, pana de curand. Spre deosebire de prima mea relatie cu un barbat, chiar nu a durut relatia asta. In mod normal, nu ar trebui sa doara relatia per ansamblu mai mult decat despartirea in sine, insa cu prima relatie exact asa a fost.

Ultima oara am lacrimat cu motiv intemeiat in decembrie, in timpul unui musical, pentru ca mi se implinise cel mai mare si mai frumos vis pe care l-am avut. Inchid ochii si imi amintesc acele clipe si aproape ca imi dau iar lacrimile. Imi amintesc acum ca am lacrimat si dupa saptamana pe care a petrecut-o iubitul meu la mine, in februarie 2008, din cauza ca mi s-a parut extraordinar ca cineva sa ma iubeasca. Absolut toata lumea mi-a propus mereu sex, si-a dorit sex cu mine, si-a dorit ceva cu mine, nici eu la randul meu nu m-am lovit in 20 de ani de absolut niciun refuz (o afirm cu toata sinceritatea), insa el era primul care ma iubea. S-a tinut dupa mine inca din toamna 2007, cand eu eram in Germania, iar el in Romania…telefoane, discutii pe messenger, hi5, mailuri, toate astea. Se indragostise de mine, sau facuse o obsesie pentru mine. Vorbeam de toate, ii spuneam toti pasii pe care ii faceam, toate supararile, toate bucuriile, tot ceea ce mi se intampla in fiecare zi, ma simteam bine sa stiu ca cineva, un strain, e interesat de ceea ce fac eu, de mine, chiar si asa, fara sa ma cunoasca personal. Isi dorea atat de mult sa ma intorc in Romania, sa ne cunoastem, facusem tot felul de planuri, parea totul de vis, parea ca in sfarsit am dat peste ceea ce am meritat, peste ceea ce am asteptat.

Am decis sa ma intorc totusi in februarie inapoi in Romania, sa nu imi prelungesc sederea in Germania, din mai multe motive, unul dintre ele, fiind si el. Pe 14 februarie ne-am cunoscut in sfarsit, la modul ca a venit la mine acasa, fara sa il cunosc, fara sa stiu cu cine imi fac de lucru. Aveam impresia ca cineva ma iubeste si lucrul asta mi-a ajuns. A fost o saptamana cu bune si cu rele, dar mai ales cu bune. Mi-a cunoscut si o mare parte din prieteni (straight), un prieten gay, am mers impreuna prin oras, prin doua cluburi, la shopping, dar am stat si mult in casa, pentru ca aveam de pregatit un examen, pe care l-am promovat de altfel cu nota 10. Ne-am amuzat, ne-am tavalit prin pat, ne-am jucat, eu ma simteam bine cu el, ma bucuram sa il am aproape. Ne-a pregatit baia, cu lumanarele si tot tacamul. Nimeni nu mai facuse asa ceva pentru mine. Am facut sex oral pana si in vana.

A trecut si saptamana petrecuta impreuna, a venit momentul plecarii, destul de trist de altfel, pentru ca dupa ce te obisnuiesti sa ai un partener in imensul tau pat matrimonial, sa nu vorbesti singur, sau cu peretii prin casa, sa ai pe cine saruta, mangaia, imbratisa, brusc ramai singur. La fel cum ai fost cu o saptamana in urma, inainte sa vina el. Am coborat, l-am ajutat cu bagajul, s-a urcat in masina si a plecat inapoi in Timisoara…cum era normal sa se intample. M-am intors in casa si am strans tare de tot o perna in brate si pe Anne’s - Mi-e dor (la volum tare) am dat drumul unor lacrimi… vocea Anei mereu a intrat in mine cel mai profund, pana in inima si inapoi. Nu imi inteleg nici acum actul, nici SMS-ul pe care i l-am trimis prietenei mele cele mai bune, sa ii spun ca m-am atasat de el si cat de ciudat ma simt fara el.

Peste doua week-enduri am ajuns si eu la el in Timisoara, i-am cunoscut cativa prieteni, toti gay, destul de simpatici, insa a fost ciudat sa ma aflu din nou intr-asa un mediu. Cand m-am aflat pentru prima data inconjurat de gay din toate partile, a fost aiurea, m-am simtit prost, s-au purtat discutii la care nu aveam cum sa particip etc. Acum a fost altfel fata de atunci. Nu am facut schimb de numere de telefon, de ID-uri de messenger, de adrese de mail sau de alte date de contact cu prietenii lui. De ce era sa o fac? Am vazut in sfarsit Timisoara mai de aproape si cat de cat mai bine.

Apoi a venit din nou momentul sa vina el la mine. Cu o seara inainte sa vina imi spunea in telefon ca nu stie daca mai vine, ca ii murise un coleg etc. Nu vroia nici sa mearga la inmormantare, dar nu vroia nici sa vina. Sau cel putin imi testa mie reactia. Am spus mereu ca sunt o persoana de cuvant, am dovedit asta de cate ori am avut ocazia, nu am mintit si nu am inselat pe nimeni, cu atat mai putin pe el. Ma pregatisem pentru venirea lui, cumparasem mai multe lucruri decat luasem de obicei pentru mine, facusem curat, refuzasem invitatia unor prieteni in afara Sibiului, insa lucrul asta nici nu i l-am mai spus. Intr-un final, dupa ce mi-a stricat toata pofta de a-l mai vedea, mi-a zis ca totusi vine, asa ca sambata dimineata m-am plantat in gara sa il astept. Am vrut sa trec peste ce se intamplase cu o seara inainte si am reusit sa o fac. Ne-am trantit peste canapeaua din living, ne-am mangaiat, sarutat, excitat, iar apoi l-am lasat sa doarma putin, pentru ca aveam antrenament de taekwon-do si nu puteam lipsi.

Intr-un final trebuia sa decidem si ce o sa facem seara si asa am hotarat sa iesim cu trei prietene de-ale mele, care nu stiau de relatia noastra si de orientarea noastra sexuala. Ele nici acum nu stiu. Insa, consider ca nici nu au ce sa stie. Pentru ce? A fost o seara ingrozitoare, inca din momentul in care a venit una din prietene la mine acasa, iar cand s-a dus la WC, iubitul meu a sarit pe mine sa ma sarute asa cum nu o facuse toata ziua…fix atunci, cand era ea la mine in casa. Logic ca m-am ferit si am plecat de langa el, pentru ca stiu ca ea tot intra si tot iese din toaleta, nu sta acolo o infinitate, nu am vrut sa ramana nimeni cu socuri si sechele din cauza mea. Iubitul meu a luat toate pernele de pe canapea si a aruncat pe rand, cu fiecare din ele dupa mine, de fix cand a iesit musafira din toaleta, a gasit toate pernele imprastiate pe jos, iar pe mine, stand in picioare, undeva departe de el. Normal, lui nu ii pasa ca stie lumea de el, insa situatia la mine e cu totul si cu totul diferita, mai ales daca e sa tinem cont si de cariera pentru care ma pregatesc. Au ajuns si celelalte doua prietene si am plecat toti 5 in oras, in doua cafenele. A fost un circ ingrozitor, pe care nici nu vreau sa mi-l mai amintesc, mi-a ajuns sa vad filmarile si pozele zilele trecute, ca sa imi treaca pofta de absolut orice. Ele s-au dat la el, nestiind ca e gay, nestiind ca suntem impreuna, apoi tot haosul s-a mutat la mine acasa, unde am dormit toti si ne-am trezit abia a doua zi, fiecare la cat a putut.

Dimineata, in dormitorul meu, eram impreuna cu una din prietene, in living dormea iubitul meu cu una careia ii placea de el, sau mai bine zis de banii lui, iar cealalta plecase la 6.30 a.m. acasa la ea, ca nu a mai incaput de ei. Normal, ele nu ar fi facut lucrurile astea daca stiau ca suntem impreuna, deci nu pot fi acuzate de multe lucruri, decat de nesimtire, lipsa de educatie si de respect, insa asta e alta problema, care nu mai are nicio legatura cu mine. Dupa ce ne-am dus noi, la ei in living sa ii trezim, iubitul meu si amica mea, nu erau de a se da jos din pat, mai mult, ma trimiteau sa le fac cafeaua si sa le fac de mancare. De parca eu as fi sluga tuturor lenesilor. Le-am spus ca o sa plec acasa la parinti, am crezut ca poate se autosesizeaza si pleaca cele doua la ele acasa, insa nici vorba. Am mai spus acelasi lucru inca o data, dupa ce mai fusesem trimis sa fac cafea si de mancare. Iar nu s-a miscat niciunul din pat. Apoi am inceput sa imi strang lucrurile si sa ma pregatesc de plecare. Am si plecat. Normal ca la iubitul meu nici nu m-am uitat, pentru ca le spusese in pat, sa ramana, ca plecam la 17.00 impreuna, toti la gara, sa il conducem. Cand am auzit o asemenea bazaconie, am crezut ca iau pistolul sa ma impusc.

Dupa o ora si jumatate de stat acasa la parintii mei, mi-a trimis iubitul meu un SMS sa ma intorc la el, ca nu a venit sa stea cu prietenele mele, ca ma iubeste mult, ca il doare cand sunt asa rece si alte lucruri similare. Ajuns la cei trei din nou, am constatat ca el le servise masa, le facuse shake, nu mai stiu daca si cafea sau nu, deci facuse pe sluga pentru ele. Iar cand am ajuns acasa, una se uita la Megastar in reluare, alta statea pe messenger, pe laptopul meu, iar el avea mutra de copil abatut si vinovat. Am ajuns sa punem la cale o strategie de a-mi scoate prietenele insistente afara din casa si sa mai avem o ora de stat impreuna, pana ar fi plecat trenul. Am vorbit, parea sa fie ok din punctul lui de vedere, am mai facut una/alta, iar apoi am plecat la gara, sa nu piarda trenul.

Peste scurt timp, a venit din nou momentul sa merg eu in Timisoara, unde am fost asteptat in gara de iubitul meu, care nici macar nu s-a uitat la mine, mi-a spus doar ca ii e frig, iar dupa ce am urcat in masina, m-a “sedintat” in toate felurile posibile. Mi se pare ca dupa cinci ore si jumatate de sezut in sageata albastra, nu merit asa ceva. Mai ales, ca nu am gresit cu nimic fata de el. Poate nu trebuia sa plec de acasa atunci, insa au meritat-o. Iar faptul ca ele au fost atat de “dragastoase” cu el, este si vina lui, pentru ca a intrat in jocul lor, cu buna stiinta. Nu avea de ce sa fie asa si sa accepte toate porcariile, ca nu s-ar fi ajuns acolo. In Timisoara la el, m-am simtit aiurea, pentru ca mi s-au adus reprosuri pentru fapte, pe care le-am comis, pentru ca am fost impins de el si de circumstante sa le comit. Mi s-au adus acuzatii pe nedrept. Imi pare si acum rau, ca nu l-am pus sa opreasca masina, sa cobor, sa ma duc la hotel si sa ma intorc a doua zi acasa. Un alt motiv de discutii intre noi, a fost reprezentat de plecarea in Budapesta, pentru ca in fiecare zi exista o noua versiune, ba plecam, ba nu plecam. Doar cu cateva ore inainte sa plecam, am aflat ca plecam in Budapesta. Pai scuza-ma, dar nu mi se pare normal sa nu stii daca pleci sau nu, decat cu cateva ore inainte. Plecarea a implicat o serie de pregatiri, de care nu am avut timp, in putinele momente pana sa plecam. Dar am trecut peste si am incercat sa arat ca sunt ok. El si prietenii lui au fost oricum, foarte bine-dispusi si au tinut-o in rasete de la 6 dimineata pana la 2 noaptea. Foarte bine, asa si trebuie, rasul e sanatos.

Azi am vorbit iarasi. Cred ca a trecut undeva in jur de o saptamana de cand nu mai vorbisem deloc. L-am sunat pentru ca daduse deja doua semne (pe Hi5 si printr-o prietena de-a mea cu care a vorbit pe messenger) si nu am asteptat sa il mai dea si pe al treilea. Motivul pentru care nu mai vorbisem, era faptul ca mereu mi se raspundea la afirmatii cu “mhm” si cu “ok”, lucru pe care nu il suport. De asemenea, eu ajunsesem sa fiu singurul care spunea ca ii e dor si ca iubeste…iar la capatul celalalt al firului auzeam o voce obosita, dezinteresata, plictisita, aproape enervanta. Am incercat cat am incercat sa fac abstractie, pana am considerat ca trebuie sa vad cum sta treaba, mai cu seama ca sunt un om, care spune lucrurilor pe nume, asa cum sunt ele, bune sau rele. Discutia de astazi a avut loc strict pentru ca am vazut ca si-o dorea. Eu saptamana trecuta am asteptat minut de minut un SMS sau un telefon in care sa imi spuna ca s-a terminat, insa nu l-am primit. Eram chiar pregatit pentru asa ceva.

Azi am aflat insa la telefon, ca iubitul meu si-a platit avansul unei excursii in Egipt cu un prieten si cu niste necunoscuti. Cand eram in Frankfurt, ma facea sa visez cu el, ca o sa venim si impreuna acolo, ca o sa ne facem vacantele impreuna. Uite ca nu e asa. Fiecare face ce vrea in/cu vacanta lui. Dupa ce a auzit ca m-am agitat, mi-a spus ca mai sunt locuri. Ei au dat avansul, insa nici nu stiu cand o sa plece. Asa ceva n-am mai auzit de cand sunt eu. Asa, de umplutura, as putea veni si eu, daca tin neaparat. Sa se duca ei in Egipt in august sa se topeasca acolo, eu nu vin cu necunoscuti, sa imi distrug vacanta. O sa intreprind activitati mult mai interesante si o sa vad locurile in care nu se duce toata Romania, asa cum am facut mereu. Si o sa ma duc cu cine ma simt eu bine, nu cu cine mi se comanda. Asta e culmea. Frumos ce s-a ales din vacanta “noastra”. El pleaca (naiba stie cand) in Egipt, iar eu plec (tot naiba stie cand) naiba stie unde.

In plus, vorbeste in permanenta de plecarea lui in America, de statul lui acolo minim un an, de parca eu nu as exista. De ce a mai vrut relatie cu mine? De ce s-a mai tinut atata dupa mine? Chiar merit eu chestii de astea? Eu, care nu am facut niciun rau nimanui. Sa se duca in America si sa ramana acolo de pe partea mea. Ca in Romania e taaaaaaare rau!

Asa se descrie relatia mea ideala, plina de iubire. Mai sunt si alte “picanterii”, ca sa nu le zic “porcarii”, insa o sa le fac publice, atunci cand o sa consider eu ca este cazul. Nu stiu cum evolueaza relatia noastra, ma tem ca se va incheia. Nu imi plac lucrurile astea, lucrurile facute pe la spate, nu imi place sa isi bata cineva joc de mine, atata vreme cat eu respect pe toata lumea.

Nu stiu din ce cauza s-a produs ruptura. Prietenii mei care cunosc relatia noastra, spun ca e 80% din cauza lipsei sexului anal. Adevarul este ca am spus de la bun inceput, ca nu imi place sexul anal, mi-am argumentat afirmatia si am mai spus, ca daca chiar o sa vrea, o sa facem. In pat, in timpul unui act sexual, cand penisul meu ii atingea fundul, l-am intrebat daca vrea sa o facem si a zis ca nu. Nu stiu ce sa cred referitor la asta…

El vrea sa ma faca sa cred ca este vorba de faptul ca eu am plecat de acasa, atunci cand erau prietenele mele la mine si vroiau sa ma puna sa le fac de mancare, iar ei nu erau de a mai cobora din pat. Vai de mine ce ofensat s-a simtit el ca am plecat eu de acasa, nici nu am simtit asta in orele ce le-am mai petrecut acasa cu ei si apoi in ora ce am petrecut-o cu el. Eu sa nu ma simt ofensat ca au stat in lucrurile mele si au facut absolut tot ce le-a trecut prin mintile lor alea…cum sunt. Abia cand am ajuns in Timisoara au inceput reprosurile.

Alta ipoteza ar fi, ca s-a “indragostit” brusc de altcineva, sau ca ii e dor de viata lui, de dinaintea relatiei cu mine. Refuz sa cred ca are, sau ca s-a atasat de altcineva, cred ca am ajuns sa il cunosc destul, incat sa spun ca nu e asta. Dar cine stie…poate nu ii place ca nu am prieteni gay, ca nu ne strigam “tu fa pizda”, ca nu ne vorbim cu “tu”, ca nu ne dam in spectacole de acest tip. Sau ca nu ma dau eu, cu prietenii lui. Sper sa nu fie asta. Daca e asta, chiar n-am ce face, eu am incercat sa fiu amabil cu toata lumea, nu asa cum a fost el cu prietenii mei, sa le permit absolut orice, am incercat si am reusit sa pastrez o oarecare distanta si un minim de respect. Am 20 de ani si ma comport ca unul mai matur. El are 24 si se comporta ca un adolescent.

Poate l-a deranjat atat de tare si faptul ca i-am spus ca nu ar trebui sa mai vorbim de 100 de ori/zi, ci o data sau de doua ori. Nu de alta, dar mereu cand suna eram la parinti, sau in strada, sau la dus, sau in diverse locuri in care nu prea puteam vorbi. Era valabila si reciproca. In plus, am alte activitati pe parcursul zilei decat sa stau in telefon pana nu mai am ce vorbi. Eu inteleg mereu pe toata lumea, dar cand e sa ma inteleaga si pe mine cineva, cine ma intelege? Nimeni. Atunci o sa ma schimb si eu.

Nu stiu in ce directie o vor lua lucrurile, cert este ca maine vom vorbi din nou si vom stabili cum raman lucrurile, ca nu e caracterul meu sa stau asa…sa nu stiu ce si cum. Am intrebat destul ce fac gresit, ce nu fac, ce asteptari mai sunt de la mine, insa mereu mi s-a spus ca e totul in regula. Mi-as dori foarte tare sa ramanem impreuna, cu riscul ca nu voi putea trece peste anumite lucruri, sau cu riscul ca anumite lucruri vor ramane, indiferent ce se mai intampla cu noi, si nu pot fi date asa usor uitarii. Consider ca fac si ca am facut tot ce am putut sa fie bine si ca relatia sa mearga mai departe. Dar in cazul in care o terminam, o sa isi vada fiecare de viata lui, asa cum considera de cuviinta si nu, nu vom ramane absolut deloc in relatii amiabile, pentru ca ma pot considera jignit, fraierit si ofensat. Consider ca mi-am cenzurat destule ganduri si nu am exprimat multe lucruri care m-au facut sa ma simt prost, tocmai pentru ca asa se spune, ca intr-o relatie trebuie sa mai lasi si de la tine. Uite, am lasat. Uite cat de bine a fost…