Un sarut in loc de adio…
Se facuse din nou dimineata. Trebuia sa plece la serviciu. Eram in acelasi pat, prelungit extra pentru vizita mea. In putine ore stiam ca o sa plec, o sa vina parintii dupa mine, sa mergem mai departe. Stiau ca stau la fostul meu stilist…nu la barbatul pe care il iubeam din toata inima. Stateam imbratisati, in boxeri, sub patura, incercam sa mai dormim pana suna alarma telefonului, care ar fi indicat momentul ingrozitor in care el ar fi trebuit sa plece. Si cine stie cand ne-am mai fi vazut, pentru ca si eu urma sa plec in strainatate la studii intr-o luna si jumatate. Razele bagacioase ale soarelui se incapatanau sa ne trezeasca mai repede.
Il strangeam tare la pieptul meu, ii atingeam cu penisul sculat, fundul, prin chiloti, statea cu spatele la mine. Mirosea atat de bine, ma excita oricand, oriunde. S-a intors spre mine, i-am luat mana si m-am cuprins cu mana lui, si-a pus un picior peste mine, am inceput sa i-l mangai usor, incet, cu varful degetelor, iar apoi cu toata palma. Ma cuprindeau niste fiori intensi, ma simteam atat de bine sa stiu ca ma tine in brate, sa il simt langa mine, sa simt ca impreuna nu suntem doar doi. Totodata nu reuseam sa nu ma gandesc la ceea ce se intamplase cu o zi inainte, la ce marlanie am asistat multumita lui si la ce am aflat.
Stiam ca trebuie sa imi pastrez calmul, desi eram ranit in orgoliul meu, desi eram confuz. Pe de o parte il iubeam din toata inima, pe de alta parte vroiam sa scap de el cat mai repede, sa ma pot gandi in liniste la ceea ce s-a intamplat si sa iau o decizie. Ma mai chinui sau o las balta? Totusi, nu prea aveam cand sa ma gandesc la evenimentul care m-a doborat, la cea mai mare porcarie care mi se intamplase vreodata, pentru ca urmau sa vina parintii sa mergem mai departe, cum ne-am inteles.
A sunat prima data alarma. Acordurile piesei “4 in the morning” a lui Gwen Stefani mi se pareau atat de triste. O data. A reprogramat-o. A doua oara. Iar a reprogramat-o. Stiam ca e si el oarecum suparat pentru ceea ce i-am spus (pe buna dreptate de altfel), la nervi, cu o seara inainte. Simteam ca trebuie sa se ridice si sa plece. Nu vroiam asta. Lucrurile mele erau imprastiate prin camera, valiza trantita pe jos, hainele prin cuier, CD-urile pe fotoliu. Nu stiam ora la care o sa vina ai mei sa ma ia, insa ma gandeam ca undeva in jur de 10-10.30 dimineata. Il tineam in brate si nu vroiam sa plece, desi stiam ca incepe serviciul. Era bine cu el, mereu a fost. Prezenta lui ma umplea de fericire si de buna dispozitie, iar absenta, din contra, imi dadea stari aiurea de tristete, de dor, de neimplinire pe care nu le mai simtisem pana atunci.
A sunat a treia oara alarma. Acelasi cantec. Deja incepea sa ma enerveze, suna prea tare, prea insistent. A trebuit sa se ridice de langa mine. Am ramas singur in pat, acoperit de o plapuma mult prea mare pentru mine. S-a dus la baie, s-a pregatit de serviciu, s-a imbracat rapid, si-a luat geanta si…stiam ca trebuie sa plece. A insistat sa raman in pat, pana vin parintii dupa mine. Nu si-a cerut scuze pentru ceea ce facuse…mi-a spus insa, sa il sun cand ajung la destinatie, ca sa stie ca sunt bine. Apoi a venit in dreptul capului meu si m-a sarutat scurt pe gura. Urmatorul pas a fost sa plece…inchid ochii si imi amintesc ultimul lui sarut. A fost atat de scurt, dar l-am simtit atat de intens. Buzele noastre s-au atins pentru ultima data.
Totusi, nu-i spusesem niciodata ca il iubesc. Nu puteam sa fac asta, atata vreme cat el mi-a spus sa nu ma indragostesc de el. Credeam ca ma pot descurca si singur cu iubirea asta neimpartasita, am indraznit sa le povestesc doar celor doua fete pe care le cunosc de 14 ani si care imi erau pe atunci cele mai bune prietene. A avut cine sa ma stranga in brate si in dimineata dupa care am ajuns acasa de la el, cand amicul meu, stilistul meu, s-a napustit asupra mea in patul lui si m-a sarutat pe gura. Nu stiam ca e gay, nu ma interesa subiectul acesta, imi era atat de simpatic si de…altfel, ca om. Am iubit 7-8 luni un vis, o senzatie, o iluzie. Tocmai dupa ce ne-am dat seama ce e cu noi si dupa ce am reusit sa observ ce vreau de fapt, el s-a mutat din Sibiu. Intalnirile noastre erau atat de rare…insa tineam oarecum legatura prin telefon si internet, mai mult multumita buna-vointei mele.
M-am dat jos din pat imediat dupa ce a plecat la serviciu, mi-am strans lucrurile, mi-am sunat prietena cea mai buna, i-am povestit ce am patit…macar in fata ei m-am putut descarca pe moment. Apoi am avut grija sa nu uit nimic la el, pentru ca dupa ce as fi inchis usa, s-ar fi incuiat automat, nu as fi putut sa o mai deschid. Au ramas pe masuta de langa pat cadourile ce i le adusesem din Valencia. Parfumul nu i-l dadusem inca, pentru ca stiam ca intr-o luna urma sa implineasca 25 de ani si am considerat ca ar fi fost un pretext perfect sa ne revedem inainte sa plec eu pentru o perioada mai lunga in Germania. M-au sunat parintii ca sunt in masina in fata casei in care locuieste el. A trebuit sa ies. Mi-am luat lucrurile si am lasat in urma tot, odata ce am inchis usa.
Am urcat in masina si i-am scris un SMS, pentru ca nu am avut chef sa il sun si sa imi respinga apelul, pe motiv ca nu a putut vorbi, ca e la serviciu. I-am multumit pentru gazduire si i-am spus ca tocmai am plecat. Nu am primit niciun raspuns inapoi, niciun telefon, niciun SMS, niciun beep, niciun mesaj pe messenger sau pe Hi5. Am ascultat tot drumul din Bucuresti pana in Olimp (jud. Constanta) piesele “Good-bye” si “Do you love” de pe al doilea album al Nataliei Imbruglia, ce mi-l cumparasem din Valencia. Am avut o senzatie aiurea, imi simteam sufletul greu, parca imi cadea din piept, incercam din rasputeri sa fiu amabil cu prietenii care ma sunau si cu parintii. Ei nu aveau nicio vina. Oricum, per ansamblu, asa-zisa despartire a fost mult mai putin dureroasa decat asa-zisa relatie, decat noptile in care il cautam in patul meu matrimonial imens, decat momentele cand imi bagam nasul in perna pana simteam ca ma doare, ca sa ii mai simt parfumul, decat zilele in care ascultam piesele “Can’t sleep” de la Above&Beyond si “Nopti de dor” de la Anka in continuu, decat plansetele distructive pe piesa “Mi-e dor” de la Anne’s.
Acum, dupa 8 luni dupa ce nu l-am mai vazut, dupa ce nu am mai schimbat o vorba, inca ma mai gandesc la el, insa am reusit sa imi construiesc o relatie in adevaratul sens al cuvantului, din pacate tot la distanta, insa cu un baiat mult mai de treaba decat el, care ma iubeste nebuneste, chiar daca eu nu reusesc sa mai iubesc la aceeasi intensitate. Imi mai pun uneori intrebarea…cum o sa fie cand o sa ne revedem. Cand o sa ne revedem? Chiar o sa ne revedem? Stiu ca nu o sa cedez, mi-a dovedit in nenumarate randuri ca nu merita…dar ceva tot o sa simt. Nu stiu inca ce… oare el se mai gandeste la mine atunci cand vede lucrurile de la mine? Mai asculta CD-ul “Tri-State” de la Above&Beyond pe care i l-am facut anul trecut pe vremea asta cadou?
